SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
"În limba ta ţi-e dor de mamă,/ Şi vinul e mai vin, şi prânzul e mai prânz,/ Şi doar în limba ta poţi râde singur,/Şi doar în limba ta te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia şi nici cânta,/ Cu al tău pământ, cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atuncea tot în limba ta."
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
"În limba ta ţi-e dor de mamă,/ Şi vinul e mai vin, şi prânzul e mai prânz,/ Şi doar în limba ta poţi râde singur,/Şi doar în limba ta te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia şi nici cânta,/ Cu al tău pământ, cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atuncea tot în limba ta."
Tulburătoare versurile fratelui Grigore Vieru, marele poet de limbă românească aruncat de talciocurile infecte ale făcătorilor de istorie strâmbă dincolo de un hotar artificial, ce desparte România Mamă şi Basarabia. Pentru că limba este una din temeiniciile vieţii fiecărui om, cei care sunt duşi de furtunile destinului departe de ţara unde au văzut lumina suferă de dor de limba lor. Răscolitoare a fost povestirea unei românce frumoase căsătorite cu un bogătaş în Germania. Ea scria unor prieteni din ţară că în fiecare zi îşi pune problema cu ce maşină să se ducă la plimbare, având în curte un Mercedes, un BMW şi un Audi, dar ştiţi după ce tânjea? E de necrezut! Româncei frumoase, răsfăţată de bogăţie în Germania, îi era dor de ţară şi mistuitor de dor de limba românească: "Îmi doresc chiar o nenorocită de coadă din aceea la care te-aşezai de cu noapte să prinzi la Alimentara o pungă cu tacâmuri, dar să stau la coadă şi să aud în jurul meu vorbindu-se româneşte". Celor care sunt plecaţi de-acasă, care nu mai au sub tălpi pământul românesc le e dor teribil de ţară. De altfel, ştiinţa a pus şi în termenii concreţi ai datelor riguroase această legătură c
