Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii lui Piţurcă vor încerca să obţină a doua victorie din istorie împotriva Uruguay-ului: "Cavani nu e peste Mutu!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 29 februarie 2012 · ·

Naţionala României întâlneşte azi cea mai în formă echipă din America de Sud într-un amical găzduit de Naţional Arena din Bucureşti (ora 20:30, Antena 1). Meciul cu Forlan, Suarez sau Cavani, vedete de zeci de milioane de euro, este văzut de federali ca punct de plecare pentru reconstrucţia primei reprezentative în vederea campaniei de calificare la CM 2014.

România şi Uruguay s-au întâlnit de patru ori în istorie, tricolorii câştigând o singură dată, în 1966. Tot într-un meci amical, găzduit de aceeaşi arenă pe care va avea loc şi partida de azi. Numai că pe atunci se numea "23 August", iar în tribune se aflau 60.000 de oameni. Acum, nu se ştie dacă vor fi 15.000. "Pe vremea aceea stadionul era plin şi la meciurile din campionat, aşa că nu ne-a surprins", povesteşte Mircea Dridea (74 de ani), unul dintre puţinii supravieţuitori ai echipei care învingea naţionala "celestă" în urmă cu aproape 56 de ani.

"Ne convine stilul sud-american"

Vremurile erau altele, la noi juca pe atunci marele Dobrin, însă Uruguayul şi-a păstrat tiparul jocului peste timp. "Au o tehnică extraordinară, sunt agili. Cu astfel de echipe trebuie să joci ceea ce ştii. Nu avem o naţională atât de puternică încât să ne schimbăm jocul în funcţie de adversar. De aceea, trebuie să jucăm ce putem. Noi am cam făcut mereu jocuri bune cu sud-americanii, pentru că ne-a convenit stilul lor. Probleme aveam cu sârbii, care ne-au bătut pe unde ne-au prins", spune Dridea, actual vicepreşedinte al Comisiei de Disciplină de la FRF.

"Mutu are experienţa, Cavani, vigoarea"

Întrebat cine dintre Mutu sau Cavani poate fi jucătorul decisiv în acest meci, Dridea a parat: "Uruguay mai are şi alţi jucători mari, cum este de pildă Forlan. Totuşi, deşi este unul dintre cei mai în formă jucători din Serie A, Cavani nu este peste Mutu. Cavani are tinereţea de partea lui, Mutu are experienţa.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 26 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 6 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°