DORINŢĂ l Dacă ar intra în finală cu actualul preşedinte, Geoană spune că românii ar putea, în sfârşit, să vadă diferenţa
Între sfinţirea clopotelor Bisericii Evanghelice, evenimentul "Toamna bistriţeană" şi Festivalul Internaţional al Fanfarelor "Mihai Warga", toate desfăşurate la Bistriţa-Năsăud, liderul PSD, Mircea Geoană, şi-a făcut timp să anunţe că şi-l doreşte adversar în turul doi pentru Cotroceni pe Traian Băsescu.
"Îl prefer pe domnul Băsescu, pentru că trebuie să producem o schimbare clară la nivel conducerii României. Nu e vorba de confruntarea între două persoane sau două partide, ci între două viziuni de lideri şi între două stiluri de a vedea societatea şi democraţia românească. De aceea, doresc să fiu într-o finală cu actualul preşedinte, pentru că atunci vom putea vedea contrastul între viziunea pe care o am eu despre o singură Românie, una unită, în contrast cu o Românie dezbinată, măcinată de teme secundare şi periferice", a declarat Geoană.
Preşedintele social-democrat a mai spus că, într-un moment greu, precum acela prin care trece acum România, este nevoie ca ţara să aibă şansa unui nou proiect politic. (M.S.)
DORINŢĂ l Dacă ar intra în finală cu actualul preşedinte, Geoană spune că românii ar putea, în sfârşit, să vadă diferenţa
Între sfinţirea clopotelor Bisericii Evanghelice, evenimentul "Toamna bistriţeană" şi Festivalul Internaţional al Fanfarelor "Mihai Warga", toate desfăşurate la Bistriţa-Năsăud, liderul PSD, Mircea Geoană, şi-a făcut timp să anunţe că şi-l doreşte adversar în turul doi pentru Cotroceni pe Traian Băsescu.
"Îl prefer pe domnul Băsescu, pentru că trebuie să producem o schimbare clară la nivel conducerii României. Nu e vorba de confruntarea între două persoane sau două partide, ci între două viziuni de lideri şi între două stiluri de a vedea societatea şi democraţia românească. De aceea, d