Primarul Constanţei ,Radu Mazăre, are în Consiliul Local Municipal un „ adversar de serviciu” care reuşeşte să-l scoată din sărite la fiecare şedinţă în care de obicei „ maşina de vot” funcţionează ireproşabil. Îl cheamă tot Radu , dar Matei pe numele de familie şi este PNL-ist.
1 /.
Are 28 de ani, cu 17 ani mai mic decât Radu Mazăre , fiind şcolit la Bucureşti, Haga şi Oslo , în administraţie publică europeană , finanţe internaţionale şi drept public european . Este fiul subsecretarului de stat din ministerul Transporturilor liberalul Constantin Matei şi ,din vara lui 2012, cel mai tânăr membru al Consiliului Local Municipal Constanţa. Radu Matei şi colega lui Ana Marcu , deşi liberali şi colegi de alianţă cu PSD-iştii majoritari , sunt cei mai vocali consilieri , punându-l la punct pe primar ori de câte ori consideră că forma iniţială a proiectelor de hotărâre i-ar afecta pe constănţeni. Aşa a fost şi la ultima şedinţă ,de ieri,când Radu Matei a venit cu amendamente la proiectul de lege care prevedea obligativitatea cluburilor din Mamaia de a-şi construi care alegorice . Atât de tare s-a enervat Mazăre când tânărul consilier liberal i-a atras atenţia că „este o măsură coercitivă şi nu una de stimulare a agenţiolor economici din Mamaia” încât a luat foc şi şi-a dat drumul la gură .
Ce nu au arătat televiziunile
După ce ,în hohotele de râs încurajatoare ale audienţei , Mazăre s-a întrebat retoric, „ adică eu mă îmbrac în toate hainele şi mă scălâmbăi pe la toate televizoarele, de plăcere?, edilul s-a infierbântat .” De ce să cheltuiesc eu ca să fac care alegorice, să defilez în fiecare săptămână, să aduc toate televiziunile?. Că televiziunile le aduc eu, nu le aduce clubistul, pentru niciun ban. Diferenţa este că el câştigă banii din reclama pe care i-o aduc eu, iar eu nu câştig nimic” .
Consilierul a ţinut-o însă pe a lui