Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BookLand, la final

Publicat in Adevarul, duminică 17 aprilie 2011 ·

Ieri-seară s-a încheiat prima ediţie a Târgului de carte BookLand, de la AFI Palace Cotroceni, la care au fost prezente peste zece edituri. Pentru Editura Adevărul, prezenţa la BookLand a fost un succes, vânzările depăşind până duminică, la ora 15.00, 24.500 de lei.

Editurile Corint, Leda, Ibu Publishing şi Editura Adevărul, dar şi librăria online BuyBooks au fost prezente la prima ediţie a Târgului BookLand, desfăşurat între 15 şi 17 aprilie, la AFI Palace Cotroceni din Bucureşti. Editura Polirom a fost, de asemenea prezentă, cu aproximativ 10.000 de volume.

BookLand a adus cartea la mall - „ne-am dorit să aducem cartea în mijlocul oamenilor", declara Mihaela Petrovan, organizator -, îmbinând evenimentele culturale, precum lansările şi dezbaterile, cu divertismentul. Printre cei care au concertat pe scena BookLand au fost trupa „Heaven", dar şi artişti ca Florin Chilian, sau trupa Akcent, al cărei concert a debutat ieri-seară, de la ora 20.00.

Lansările de carte care au avut loc la „BookLand" au inclus volumul „Mormântul comunismului românesc", de Alexandru Matei, apărut la Editura Ibu Publishing. Editura Leda a lansat la BookLand romanele din colecţia Thriller: „Recuperatorii" de Eric Garcia, „Dublă constrângere" de Chris Bohjalian, „Viziuni însângerate" de Kay Hooper şi „Furioşii" de David Moody. Editura Rentrop&Straton a organizat dezbaterea „De la print la digital. Care este drumul corect?", iar publicistul Tudor Octavian, autorul albumului „Tablouri frumoase, autori necunoscuţi", şi-a prezentat cartea alături de criticul de artă Pavel Şuşară.

Editura Adevărul, cărţi epuizate

Ieri, la târgul de carte a fost prezentă şi gimnasta Andreea Răducan pentru a-şi lansa cartea „Reversul medaliei", apărută la editura Tango. Editura Adevărul a vândut la BookLand de 24.500 de lei, până ieri, la ora 15.00, când standul editurii fusese aproa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 56 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum 37 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

Armata israeliană a bombardat nordul Fâşiei Gaza în cel mai puternic atac din ultimele săptămâni

G4Media acum 57 minute
Israelul a bombardat în timpul nopţii nordul Fâşiei Gaza, într-unul unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni, provocând panică printre locuitori şi făcând una cu pământul clădirile dintr-o zonă în care armata israeliană îşi retr

Miniștrii pregătesc proiecte cu impact regional / Ședință de Guvern la TIMIȘOARA, joi

Gandul acum 32 minute
Guvernul se va întruni într-o ședință specială joi, 25 aprilie, în Timișoara, pentru a aproba proiecte cu impact major regional, a anunțat marți Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului. Vom avea o ședință specială, aș putea spune, în

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 3 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 2 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum 52 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°