Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa : Refacere la preţuri tentante în staţiunile balneare

Publicat in Adevarul, marți 15 septembrie 2009 ·

S-au lansat două programe naţionale de turism balnear, accesibile în extrasezon. Săptămâna de refacere şi decada balneară s-au lansat şi în Bistriţa-Năsăud, la staţiunea din Sângeorz-Băi, la preţuri foarte accesibile. Pensionarii sau salariaţii cu probleme de sănătate şi venituri reduse pot profita în această perioadă de programele „O săptămână de refacere în staţiunile balneare” şi „Decada balneară” lansate de Organizaţia Patronală a Turismului Balnear. Aceste programe se adresează tuturor categoriilor de turişti şi au scopul de a valorifica locurile disponibile în perioada de extrasezon. Persoanele interesate pot cumpăra, până în 15 decembrie, pachete pentru 6- 9 nopţi cazare, la hoteluri de două şi trei stele, cu preţuri cuprinse între 270 şi 750 de lei.

La Sângeorz Băi s-a dat startul

Deşi sezonul de vârf s-a epuizat la staţiunea balneară din Sângeorz Băi, diferenţele de preţ între un pachet clasic şi unul subvenţionat au făcut deja rezervări în această perioadă. La Hotel Someşul (două stele), săptămâna de refacere şi decada balneară au umplut deja jumătate din locurile disponibile. Şase nopţi de cazare, şase mic-dejunuri şi cinci zile de tratament costă 270 de lei, iar 10 zile de cazare cu pensiune completă şi şapte zile de tratament costă 650 de lei, cu jumătate mai puţin decât în mod obişnuit. „Poate să vină oricine, cu condiţia să prezinte o adeverinţă de pensionar sau salariat şi recomandare de la medic. Acesta este un tratament subvenţionat, iar cazarea este mult mai mică. Sunt nişte pachete foarte accesibile şi se vând bine. Sunt adresate mai ales categoriilor mai defavorizate, care nu îşi permit să vină pe cont propriu”, spune Ileana Moldoveanu, director la Hotel Someşul. La Hotel Hebe, diferenţa de preţ este şi mai mare. Dacă 10 zile de cazare şi tratament ar ajunge în mod obişnuit la peste 1500 de lei/ persoană, la pachetel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 45 minute
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 27 minute
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 59 minute
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 2 ore
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă, simbolul eșecului marca Nicușor Dan

Adevarul acum 20 minute
Pornit în 2020 să facă „revoluție” în domeniul infrastructurii de apă caldă și termoficare din București, Nicușor Dan a reușit să obțină, aproape patru ani mai târziu, exact ce a făcut: nimic. 

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum o ora
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 4 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

9°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°