19 ani de viaţă, 15 de muncă

Sorana Cîrstea a ajuns în sferturile de finală ale Roland Garros-ului la nouăsprezece ani. E mult? E puţin? Răspunsul îl are chiar ea. "E un sport în care nu poţi să obţii rezultate imediat. Trebuie să ai răbdare! Sînt necesare anumite trepte. La început joci pentru diplome şi medalii, am cu sutele acasă. Bucuria cea mare a venit abia acum. Şi ştiu că mai am mult de lucrat". Sorana a avut la Roland Garros o săptămînă şi jumătate fantastică, în spatele căreia stau aproximativ 5000 de zile în care tenisul a fost singura preocupare.

Se uită la Tom şi Jerry

La trei ani, Sorana se uita la Tom şi Jerry şi-l prefera pe Jerry. "Aveam un program strict. Trebuia să dorm după-amiază, dar eu încercam să trag de timp. Tata nu ştia ce să mai facă. Mi-a luat telecomanda. Dar mi-am dat seama că televizorul se aprinde şi de la buton. Atunci a fost nevoit să plece cu cablul de acasă", îşi aminteşte Sorana. Încă nu pusese mînă pe o rachetă.

Racheta de lemn

La patru ani, Sorana a făcut cunoştinţă cu prima rachetă. Era de lemn şi avea un mîner foarte lung. "Tata a fost nevoit să-l taie atît de mult încît să încapă în mînuţele mele", spune sfertfinaista din acest an de la Roland Garros. Toată lumea s-a mirat că la o vîrstă atît de fragedă părinţii Soranei au trimis-o la tenis. "Aveam foarte multă energie. A fost un pic ciudat pentru că la noi în ţară acest sport se începea, atunci, la nouă-zece ani". Peste doi ani primea o rachetă ca a lui Steffi Graf.

Din zori pînă în seară

La cinci ani Sorana petrecea toată ziua pe terenul de tenis. "Începusem deja , aveam antrenor, dar după ce temina cu mine antrenamentul eu rămîneam şi cu grupa mea, şi cu următoarea grupă şi tot aşa, de nu ştiau ai mei cum să mă ia de acolo".

Primele succese

La opt ani, Sorana cîştiga primul concurs în România,