Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Cartierul lui Paszkany se adaptează la criză

Publicat in Adevarul, marți 7 aprilie 2009 ·

Polus Real Estate, compania care gestionează unul dintre cele mai ambiţioase proiecte rezidenţiale din România, la Cluj, a anunţat astăzi o schimbare de strategie.

Cartierul Tineretului, una din cele mai mari investiţii anunţate la Cluj de omul de afaceri Arpad Paszkany, va fi construit cu mai mulţi antreprenori, nu doar cu un singur antreprenor general.

„Una dintre soluţiile adoptate este de a înlocui alegerea clasică a unui antreprenor general, care să desfăşoare activităţile de construcţie, cu selectarea mai multor antreprenori specializaţi”, se arată într-un comunicat de presă dat astăzi publicităţii de PR managerul proiectului, Margareta Beţa.

Totodată, dezvoltatorul studiază şi posibilitatea de a modifica durata de existenţă a firmei constituite pentru derularea întregului proiect. Potrivit unor surse de pe piaţa imobiliară clujeană, în actualul context economic nu poate fi vorba de o micşorare a intervalului de timp, ci de o creştere a acestuia.

Toate aceste măsuri au fost determinate de noile condiţii ale pieţei, se mai arată în comunicat. „ Piaţa imobiliară a suferit modificări importante faţă de condiţiile existente acum doi-trei ani, iar efectele  acestora pe termen lung nu sunt încă pe deplin cunoscute”, precizează comunicatul.

Cartierul Tineretului, cu o valoare estimată de peste jumătate de miliard de euro,  este un proiect rezidenţial-mamut derulat de Polus Real Estate, firmă controlată de finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany.

Polus Real Estate face parte din grupul TriGranit, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Europa Centrală şi de Est. 

Proiectul în cifre: 2.894 apartamente la standard mediu 1.132 apartamente la standard superior 196 apartamente penthouse 363 apartamente în locuinţe terasă 71 case înşiruite 300 case cuplate 3

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 44 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 42 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 11 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 44 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°