Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Miza CSM

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 ianuarie 2008 ·

CSM merge mai departe. Şi o face cu toate că aşa-numita reformă a justiţiei este criticată de oficialii europeni. Sursa: EVZ

Astăzi membrii Consiliului Superior al Magistraturii se reunesc într-o şedinţă prezidată de şeful statului, Traian Băsescu, în cadrul căreia este prezentat raportul privind activitatea acestui for în 2007 şi sunt aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului.

Judecătorului Anton Pandrea şi procurorului Dan Chiujdea li se încheie, astăzi, mandatul de preşedinte şi, respectiv, vicepreş edinte al CSM, mandat deţinut timp de un an, potrivit Constituţiei. Cine va fi noul preşedinte, respectiv vicepreşedinte al CSM, una dintre cele mai importante instituţii ale Justiţiei din România?

În fapt, CSM coordonează toate carierele magistraţilor şi este garantul independenţei justiţiei. Primele zvonuri - deoarece candidaturile nu se anunţă înainte - o indică drept viitor preşedinte pe judecătoarea Lidia Bărbulescu, vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Lidia Bărbulescu este un personaj controversat, „cu un trecut controversat alături de PSD, care a propulsat-o în actuala funcţie, prin intermediul fostului ministru al justiţiei, Rodica Stănoiu“, după cum a notat agenţia Promt Media, care mai arăta „că depunerea candidaturii este determinată de susţinerea pe care Lidia Bărbulescu o are în rândul judecătorilor din cadrul CSM, în special al celor de la instanţele din Bucureşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel) unde sunt cazuri grele, cu interese multe şi din diferite direcţii, care o consideră o persoană ce le va proteja interesele, atacate deja de tot mai multă lume, în frunte cu preşedintele ţării“.

Deşi pare greu de crezut, Lidia Bărbulescu are şanse reale de a fi aleasă, în condiţiile în care are nevoie de jumătate plus unu din voturi (nouă v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

Libertatea acum 45 minute
Rusia nu are planuri privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Cehia, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a declarat miercuri seara preşedintel

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum 50 minute
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum 39 minute
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Patru drone lansate de rebelii Houthi către o navă SUA din Marea Roșie, distruse de americani

Ziare.com acum 2 ore
Armata americană a anunţat miercuri că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care vizau o navă de război a Statelor Unite în Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a indicat în

Prima Doamnă a SUA a scris o carte pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă. Volumul va apărea în vară

Ziare.com acum o ora
Prima Doamnă Jill Biden a scris o poveste pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă, volum care va fi publicat în iunie. "Willow, the White House cat" va fi lansată cu câteva luni înainte ca preşedintele american Joe Biden să se confrunte c

Kievul cere aliaților sisteme de apărare antiaeriană Patriot, pentru a putea rezista atacurilor rusești

Ziare.com acum 3 ore
Mai multe atacuri ruseşti au ucis cel puţin patru persoane şi au rănit aproximativ 30 miercuri, inclusiv în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, ceea ce a determinat Kievul să ceară aliaţilor săi occidentali sisteme de apărare antiaeriană P

Tenis de masă: Victorie pentru Elizabeta Samara, la debutul la WTT Champions Incheon 2024

News.ro acum 21 minute
Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara a debutat cu victorie la competiţie WTT Champions Incheon 2024, din Coreea de Sud. În urma acestui rezultat, ea a acces în optimile competiţiei.

Horoscop pentru joi, 28 martie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Este o zi in care esti preocupat de veniturile pe care le obtii de la si prin altii, respectiv de la partenerul de viata sau de la colaboratori. Evita tendinta de a calcula si recalcula bugetul disponibil, pentru ca sunt posibile de erori si

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale