Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Mondială: România, țara cu cea mai mare SĂRĂCIE din UE. O treime din populație trăiește cu mai puţin de 5 dolari pe zi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 mai 2013 ·

Deși România a făcut progrese enorme în dezvoltarea economiei, rămâne ţara cu cele mai ridicate nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană, a declarat președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim. El a atras atenția că peste 30% din populaţie trăind cu mai puţin de 5 dolari pe zi, transmite Realitatea TV. Sursa: Adrian Scutariu

Pogresul României în stabilizarea economică este impresionant în contextul mediului extern nesigur şi al continuării crizei din zona euro, "cu toate aceste, în ciuda progreselor înregistrate de Guvern, România rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană. Peste 30% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 5 dolari pe zi.

Aş dori să atrag atenţia asupra persoanelor care trăiesc cu un venit atât de mic, inclusiv populaţia romă de aici, din România, şi din alte părţi ale Europei. Consider că este un imperativ moral pentru toate guvernele să instituie sisteme de asigurări sociale pentru cei mai săraci şi să investească în învăţământ şi sănătate pentru cei care sunt cel mai nevoiaşi", a spus preşedintele Băncii Mondiale, după întâlnirea cu premierul Ponta, de la palatul Victoria.

Șeful Băncii Mondiala a apreciat faptul că venitul mediu al românilor a crescut de la un sfert din media europeană la aproape jumătate din media europeană, iar veniturile a 40% din populație, respectiv ale categoriilor cu cele mai mici câştiguri, cresc mai repede decât cele ale restului populaţiei.

Preşedintele Băncii Mondiale a remarcat şi faptul că deficitul fiscal a scăzut de la 7,3% în 2009 la 2,5% în 2012, că totalul datoriei publice în PIB este de 35%, în comparaţie cu media Uniunii Europene care este de 83%, iar în ultimii trei ani, creşterea a fost pozitivă, iar inflaţia coboară spre ţinta stabilită de banca centrală.

Guvernul a cerut sprijinul Băncii Mondiale pentru analiza potenţialului sectorului minier din România

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA125 din Antalya

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Irina Begu (33 ani, 126 WTA) a trecut, vineri, în sferturi” de slovena Polona Hercog (33 ani, 213 WTA) cu 6-4, 6-4 și o va întâlni pe japoneza Moyuka Uchijima (22 de ani și 151 WTA) pentru un loc în finală. Todoni a cedat cu 2-6, 1-6 în fața argenti

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum o ora
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 3 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

O femeie din Neamț a găsit un plic cu 16.800 euro şi l-a predat la poliţie

G4Media acum 53 minute
O femeie în vârstă de 34 ani a găsit în parcarea unei clinici medicale din Piatra-Neamţ un plic cu 16.800 euro şi l-a dus la sediul poliţiei, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, citat de Agerpres.ro. „Ea le-a povestit

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 2 ore
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum 2 ore
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Incendiu cu degajări mari de fum la o hală dezafectată din Gheorgheni. A fost emis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 48 minute
Potrivit ISU Harghita, incendiul se manifestă la acoperişul unei hale dezafectate, în municipiul Gheorgheni, pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi. La faţa locului intervin patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu t

Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit

Mediafax acum 35 minute
Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit la vârsta 87 de ani. Gossett a câştigat Premiul Academiei în 1983.

Vremea

București
acum

22°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°