Pentru că am vorbit data trecută despre date cu caracter personal şi am amintit doar incidental şi despre dezbaterea creată în jurul interceptării cartelelor, am zis să nu las neabordat subiectul acesta. Nu îmi doresc nici să critic, nici să susţin această propunere, voi aştepta să vad argumente reale şi pertinente.

Până atunci, pentru că v-am obişnuit cu CEDO şi cu discuţii cu profil juridic, îmi propun să creez un cadru pentru viitoarele discuţii şi aştept opinii.

Ştim cu toţii că interceptările şi înregistrările convorbirilor sunt un procedeu din ce în ce mai utilizat în cadrul anchetelor, dar din ce în ce mai controversat. Reglementarea generală cu privire la interceptări o găsim în Codul de procedură penală, în titlul referitor la probe şi mijloace de probă, mai exact în articolul 911. Important de subliniat este că interceptările şi înregistrările se fac doar pe baza autorizaţiei motivate a judecătorului, la cererea procurorului, în condiţiile articolului sus-menţionat. Mai spune acelaşi articol că autorizaţia se dă pe durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, putând fi prelungită cu câte 30 de zile, fară a depăşi în total 120 de zile.

Dispoziţiile din Codul de procedură penală au fost atacate la Curtea la Constituţională de nenumărate ori. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate au invocat în special încălcarea articolului 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, articolul 28 privind secretul corespondenţei, articolul 53 referitor la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi încălcarea articolului 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În decizia Curţii nr.1017 din 2012, după examinarea excepţiei, Curtea a observat că dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură pe