Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţicleanu: "Am avut două penalty-uri clare"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 iulie 2010 ·

Oltenii tună şi fulgeră împotriva arbitrului Alexandru Tudor, pe care-l acuză că a închis ochii la două faze în care trebuia să indice lovituri de pedeapsă. Sursa: AGERPRES

Campioana CFR Cluj a reuşit să obţină un punct norocos sâmbătă, la Turnu-Severin, în meciul cu Universitatea Craiova, încheiat cu scorul de 0-0.

Arbitrul Alexandru Tudor le-a dat şi el o mână de ajutor ardelenilor, închizând ochii la două faze în care s-ar fi putut acorda lovituri de pedeapsă pentru gazde.

Mihai Costea a fost blocat la limita regulamentului de portarul Nuno Claro şi de fundaşul Cristian Panin, dar "Brad Pitt" a rămas impasibil de fiecare dată. Aurel Ţicleanu, noul antrenor al Universităţii Craiova, se plânge că a fost împiedicat să obţină un rezultat de răsunet.

EVZ: Domnule Ţicleanu, cum a fost revenirea pe banca Universităţii?

Aurel Ţicleanu: Dacă înainte de meci îmi zicea cineva că o să luăm un punct contra celor de la CFR, aş fi fost mulţumit. Dar, acum, după meci, simt frustare, fiindcă i-am avut în mână.

Au fost două faze litigioase.

După părerea mea am avut două penalty-uri clare. Dar, ce mai contează? Pe mine mă bucură că am jucat fotbal, chiar dacă suntem departe de nivelul nostru maxim. Noi nu suntem nici la 50 la sută din potenţial.

Clujenii au dat vina pe oboseala acumulată în Supercupă.

Nouă ne-au lipsit meciurile amicale cu adversari de marcă, aşa cum au avut clujenii. Pentru ei a fost un avantaj că au jucat Supercupa înainte, fiindcă au avut un meci oficial în picioare.

Plus că ei au 22 de jucători de aceeaşi valoare. Mie mi-au lipsit fotbalişti importanţi: Florin Costea, Wobay, Piţurcă junior şi David Lopes. Nu ştiu dacă a fost vorba despre oboseală sau a contat faptul că nu i-am lăsat noi să mişte. N-au avut nicio ocazie de gol! Multă lume mi-a spus că Mihai Costea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 56 minute
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 4 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 3 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale