Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea încuie copiii din Transilvania în orfelinate

Publicat in Adevarul, joi 21 august 2008 ·

Numărul adopţiilor scade de la an la an din cauza unei legi restrictive Familiile care doresc să înfieze un copil trebuie să treacă prin furcile caudine ale unor proceduri juridice

Numărul adopţiilor scade de la an la an din cauza unei legi restrictive

Familiile care doresc să înfieze un copil trebuie să treacă prin furcile caudine ale unor proceduri juridice greoaie.

Sute de copii din toată Transilvania trăiesc în centre sociale, fie din cauza situaţiilor familiale precare, fie părăsiţi, pur şi simplu, de către părinţi. La fel de grav este, însă, şi faptul că ei nu pot fi adoptaţi decât foarte greu.

Doar în instanţă

Atât autorităţile cât şi societatea civilă acuză modificarea Legii 273 din 2004 privind regimul juridic al adopţiei, pentru că a "blocat" în centrele sociale 527 de copii, doar la nivelul judeţului Cluj.

Această lege prevede că un copil nu e adoptabil dacă familia care l-a abandonat se interesează despre situaţia acestuia cel puţin o dată la şase luni. Prin urmare, spune Mircea Popescu, preşedintele organizaţiei neguvernamentale ProAdopţia, la nivel naţional doar 2% dintre copii sunt adoptabili. "Familiile care renunţă la ei o fac pentru că nu au bani să îi crească, însă nu îi părăsesc, doar <> pe banii statului", explică Popescu.

Mai mult decât atât, Curtea Constituţională a decis, în luna martie a acestui an, că unele prevederi din legea incriminată sunt neconstituţionale. Prin urmare, decizia finală într-un proces care stabileşte dacă un copil este adoptabil sau nu revine părinţilor biologici, chiar dacă aceştia şi-au abandonat copiii.

"Ne o moară termenii şi procedurile îndelungate. Totul se poate realiza doar în instanţă, iar acest lucru a îngreunat foarte mult procesul adopţiilor în ultimii ani", spune Diana Totelecan, asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum 48 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

BREAKING Procesul lui Vlad Pascu va fi continuat cu aceeași judecătoare / Consiliul Superior al Magistraturii a respins suspendarea Ancuței Popoviciu

G4Media acum 49 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a respins, miercuri, propunerea Insepcției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Ancuța Popoviciu, care judecă procesul lui Vlad Pascu. „Respinge propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind su

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: În Franţa, se menţin controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde autorităţile au decis să menţină controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie. Decizia vine în contextul Jocurilor Olimpice şi Parali

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum 23 minute
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum o ora
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°