Florin Răducioiu, noul antrenor al echipei naționale Under 14, știe ce are de făcut! România, cu Răducioiu la debutul pe banca tehnică, a învins ieri Moldova cu 3-1. Sursa: Octavian Cocolos
România și Moldova se vor întâlni și mâine, tot într-o partidă amicală, la Galați.
Antrenorul Florin Răducioiu a vorbit azi despre filozofia sa la echipa națională.
"Criteriul meu de selecţie e foarte simplu. Nu mă interesează de unde provin jucătorii. În această săptămână am selecţionat exact jucătorii care corespund ideii mele de joc.
Vreau jucători foarte rapizi, nu prea înalţi, tehnici şi cu o gândire bună a jocului. Avem nevoie de mobilizare în joc şi ştiu ce am de făcut. Suntem un şantier în lucru.
Sunt foarte bucuros de această colaborare. Sunt onorat că m-am reîntors la echipa naţională pentru a antrena această echipă de juniori.
Am mare entuziasm. Voiam să încep cu juniorii, pentru că e lucrul cel mai bun pentru un antrenor ca mine, care e la început.
Voi face tot posibilul ca lucrurile să meargă bine. Vreau să le transmit acestor băieţi entuziasm, dar e nevoie de timp. Această echipă s-a format acum trei-patru zile. Sunt un tip căruia nu îi place să vorbească foarte mult, mi-aş dori să vorbească faptele.
Mă gândesc doar la prezent, nu-mi fac planuri pentru viitor, ci doar la prezent. Depinde doar de mine şi de rezultate şi de conjuctura favorabilă", a spus Florin Răducioiu.