Deşi are pregătire de ofiţer de intendenţă, generalul de patru stele Gabriel Oprea a reuşit să lovească din plin guvernul Boc, căruia i-a pus în cap câteva sute de mii de alegători, militari în activitate sau rezervişti, plus familiile lor.
Faptele sunt, în linii mari, cunoscute: într-un răspuns la o interpelare, ministrul apărării a susţinut că, potrivit unei simulări, viitoarea lege a sistemului unic de pensii ar determina o reducere cuprinsă între 19 şi 69% a pensiilor militarilor.
Au urmat dezminţirile venite de la Palatul Victoria. „Pensiile militare nu scad în totalitate (...), doar unele, şi mă refer la cele mari, vor scădea. Pensiile cu valoare până în jurul sumei de 30 de milioane de lei vechi nu scad”, a susţinut premierul Boc.
Nu are sens să intrăm în jocul „cine pe cine minte”. Important este că mesajul transmis de Oprea a ajuns la electorat: Boc-cel-rău vrea să taie (şi) pensiile militarilor. Cu până la 69%!
Opoziţia a preluat din mers acest scandal şi a sărit în apărarea celor oropsiţi. „Cred că este normal ca militarii să aibă un regim special de pensionare”, a spus liderul PNL, Crin Antonescu, aflat în vizită în România pentru scurta perioadă dintre două concedii peste hotare.
O primă observaţie este că Antonescu şi toţi cei care deplâng soarta militarilor pensionari îi apără inclusiv pe foştii ofiţeri de securitate şi pe miliţienii regimului ceauşist, care sunt asimilaţi militarilor.
Ministerul Apărării plăteşte doar puţin peste 80.000 din cele 160.000 de pensii de care beneficiază fostele cadre militare. Restul sunt decontate din bugetul Internelor şi al puzderiei de servicii speciale.
Potrivit unui consilier personal al primului-ministru, Andreea Vass, valoarea medie a pensiei speciale plătite cadrelor militare este de 2.000-2.500 de lei. Pentru comparaţie, în sistem