Una dintre nedreptăţi este vorba zeflemitoare rostită de unii la adresa osului. Se minunează oamenii cât de complicat este ficatul, veritabilă uzină, cât de subtilă este activitatea pancreasului însumând rolul de glandă insulinică, dar şi rolul de producător de secreţie pentru digestie.
Se închină unii în faţa inimii şi a plămânilor cu lucrările lor subtile. Dar, când vine vorba de os, oamenii dau din mână: "Mare brânză, pe el se sprijină corpul ca pe fierul beton din clădiri".
Mare eroare! În realitate, osul este şi el un spectacol fascinant. Într-adevăr, oasele sunt elementele de rezistenţă a corpului. Numai aparent osul seamănă cu lemnul sau cu metalul. Osul este un ţesut viu, pentru că osul este sediul unui joc continuu între formarea de os nou şi distrugerea de os vechi. Tocmai de aceea despre os se poate spune că e o combinaţie între elementul viu şi elementul mort, între un material dur şi un material moale, între o stare solidă şi o stare lichidă. Iar toate aceste combinaţii se adaptează şi se transformă tot timpul.
Dacă tot e vorba că seamănă cu structurile de rezistenţă ale unei construcţii, să nu se uite că osul - ţesut viu - este de trei ori mai uşor şi de zece ori mai flexibil decât oţelul. Chiar compoziţia osului este un spectacol. Cât de tare pare osul, şi chiar este, jumătate din compoziţia lui este apă şi 22% substanţe minerale (calciu, fosfor), plus 16% grăsimi şi 12% proteine.
Mulţi minimalizează rolul osului până când apare osteoporoza, cea care fragilizează osul prin pierderea de substanţă osoasă, încât cele mai banele căzături în sufragerie provoacă fracturi grave. De altfel, osteoporoza apare când se perturbă echilibrul din os, adică se distruge mai mult os decât se formează. Şi astfel se împuţinează structura osoasă.
Una dintre nedreptăţi este vorba zeflemitoare rostită de unii la adresa