Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, pentru Mediafax, că nemulţumirile PC privind activitatea ACD se pot lămuri prin discuţii între liderii PNL şi PC, menţionând că relaţiile sunt cel puţin normale, iar conservatorii nu au nicio limitare să candideze pe cont propriu la PE.
Voicu a fost întrebat în ce măsură declaraţiile purtătorului de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, sunt de natură să afecteze colaborarea dintre PNL şi PC.
"Înţeleg că declaraţia a fost făcută în contextul unei eventuale decizii de participare la alegerile europarlamentare din partea PC pe cont propriu, şi din această perspectivă nu există vreo contradicţie cu vreun protocol al ACD fie al USL. Am remarcat faptul că au fost exprimate şi unele nemulţumiri cu privire la funcţionarea Alianţei de Centru Dreapta. Din perspectiva noastră relaţiile politice au fost totdeauna şi sunt unele cel puţin normale, dacă nu amicale. Bineînţeles că ACD în acest moment îşi desfăşoară activitatea politică în cadrul USL şi poate din această perspectivă greutatea într-adevăr a căzut pe activitatea Uniunii Social Liberale, dar sunt convins că prin discuţii la nivel de lideri politici se pot lămuri toate semnele de întrebare care există", a declarat Voicu.
Conducerea PC consideră că protocolul alianţei cu PNL, ACD, nu funcţionează şi anunţă că începând de astăzi poziţiile PC sunt ale partidului, care face parte din USL ca partid distinct, a anunţat joi Bogdan Ciucă, adăugând că nu va fi rupt şi nici denunţat acest protocol.
Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a făcut aceste precizări după şedinţa Biroului Executiv al partidului, arătând că din discuţiile avute privind activitatea în plan local s-a constatat că protocolul cu ACD fizic nu funcţionează.
"Protocolul cu ACD fizic nu funcţionează. Nu prea au fost întâlniri în plan local, ni