Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averile vameşilor din Banat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 februarie 2011 ·

Şeful Vămii Moraviţa deţine 5 case, o firmă de transport cu peste 200 de maşini şi un lanţ de case de schimb. Sursa: Adi Pîclișan

Procurorii DNA au reţinut unsprezece lucrători vamali din vestul ţării, de la punctele de trecere a frontierei Moraviţa şi Naidăş. În sarcina lor s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat.

Declaraţiile de avere ale acestora arată cam aşa:

Velimir Stoian (PTF Moraviţa, inspector vamal) are două case, una în comuna Saravale, alta într-o zonă rezidenţială din Timişoara, plus zeci de hectare de teren arabil şi două magazine în mediul rural, deschise în 2004 şi 2006. Casa şi terenul de la ţară sunt moştenite, iar cea de pe strada Eneas, unde locuieşte cu familia, nu este trecută pe numele său.

Vameşul mai deţine un parc auto cu specific agricol. Are un VW Passat, din 2002, un ARO, patru tractoare şi "toată gama de maşini agricole" după cum notează în declaraţia de avere. Deţine în conturi 29.000 de euro şi 82.000 de lei.

Cristian Grigore Braga (PTF Moraviţa) are, împreună cu soţia sa, tot vameş, o singură proprietate: o garsonieră cumpărată în anul 2008 în Freyung, Germania. Dar locuieşte într-o casă frumoasă din centrul Timişoarei.

Claudiu Adrian Uiuiu (PTF Moraviţa) are, la Sânnicolau Mare, două case (una de 200 mp), un VW Passat din 2002 şi 15 hectare de teren.

Aurelian Dan Coman (PTF Naidăş) are o casă şi 14.000 de euro în cont.

Adreian Dan Enache (PTF Naidăş) are o casă şi un Renault din 2005.

Ştia că i se pregăteşte ceva

Cel mai bogat rămâne Ştefan Milan Gubic, din Nădlac, şef de tură la Biroul Vamal Moraviţa. Acesta deţine trei case şi un apartament în Nădlac, un apartament în Timişoara, plus terenuri în Nădlac şi Giroc. Gubic are un restaurant în Nădlac, un lan

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum o ora
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 4 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 51 minute
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 4 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte/

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

FC Hermannstadt învinge cu 2-0 pe Petrolul Ploieşti şi se pune la adăpost de retrogradare

Mediafax acum 2 ore
Sibienii au fost ofensivi din primele minute, încercând cu şuturi de la distanţă să contracareze neajunsurile terenului îmbibat de apă. Stoica la pus de două ori la încercare pe Zima, la post de fiecare dată. Oaspeţii au replicat cu acelaşi procedeu

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 6 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°