Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmecul discret al mocofăniei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 octombrie 2010 ·

În ultima producţie regizată de tandemul mogulo-prezidenţial, maeştrii scenarişti nu apelează la poante, ci la caterincă.

Aplauze pentru ideea revoluţionară: deşi, după toate datele, asistăm la o comedie, hazul e înlocuit de lovituri repetate aplicate sub centură. Şi, chiar dacă doare al dracului de tare, majoritatea continuă, din ipocrizie, să râdă. În mod normal, mulţi ar trebui să-şi tragă un glonţ în cap. Istoria ne învaţă însă că, aici, onoarea şi bunul-simţ sunt extrem de păguboase. Deci, nu tocmai populare.

Suntem vechi. Înainte de revoluţie, în timp ce oamenii se hlizeau pe întuneric, inventând, pe post de rezistenţă, bancuri despre idioţeniile ceauşismului, Gheorghe Ursu era bătut bestial prin puşcării, Vasile Paraschiv făcea turul spitatelor de psihiatrie, iar Dorin Tudoran trăia cu ameninţarea unui dosar penal pentru îndrăzneala de a remarca dezastrul social produs de dictatură. Ursu a murit în noiembrie 1985, din cauza loviturilor primite. Paraschiv a supravieţuit şi a aflat, la începutul acestui an, chiar de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că suferinţa sa este egală cu zero. Nicio despăgubire. Lui Tudoran i s-a permis în 1985, după aproape un deceniu de urmărire informativă, să emigreze. Astăzi, poetul e etichetat ca fiind "omul lui Felix", iar disidenţa sa aruncată într-un colţ al memoriei colective, acolo unde toţi îşi imaginează că au combătut straşnic şi au suferit pe măsură. În rest, oamenii au continuat să râdă. Era o comedie bună, cu Suzana Gâdea şi Emil Bobu, deşi frigul nu prea ţinea de foame şi nici foamea nu încălzea prea tare la gândul că se achita datoria externă.

"Lasă, bă, ce-a fost a fost. Să privim spre viitor, nu spre trecut." Cu optimismul ăsta de tot hazul s-a construit comedia democratică în ultimii douăzeci de ani. Aşa au dispărut şi comunismul, şi Securitatea. Tot aşa s-a scris o minune de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 2 ore
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 6 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 3 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum o ora
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum o ora
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

ONU solicită o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în spitalele din Fâşia Gaza

G4Media acum 59 minute
ONU a cerut marţi o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în principalele două spitale din Fâşia Gaza, subliniind necesitatea unei anchete independente în faţa actualului „climat de impunitate”, relatează AFP şi Reuters. Înaltul

Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Mediafax acum o ora
CNAIR a transmis, marţi, la ANAP, documentaţia de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie). Noua autostradă va asigura,

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°