Prăbuşirea dealului radioactiv dezgroapă eşecul programului de dezafectare a zonei Ciudanoviţa. Localnicii sunt blocaţi de 24 de ore, iar singura cale de acces, ca să îşi procure alimentele, este un drum impracticabil. Surparea dealului radioactiv dezgroapă încă o dată mântuiala cu care se fac lucrările din banul public.
Programele de dezafectare sunt făcute “de formă” şi creează chiar mai multe probleme, înloc să ofere soluţii. Autorităţile locale sunt vizibil iritate. “Dacă cei de la Comisia Naţională a Uraniului nu tăiau grinzile de susţinere când au dezafectat zona, nu se ajungea în situaţia asta. Eu întreb de ce s-au tăiat traversele?”, spune Adrian Botoş, primarul localităţii. „Am făcut licitaţie, ca să putem începe lucrările. Nu înţeleg care este problema, plus că nu doar aici au fost alunecări de teren”, precizează Dorin Constantin Adam, reprezentantul CNU.
Părerea administraţiei este susţinută, însă şi de specialişti. „Lucrările respective au fost făcute de mântuială. Au turnat beton peste minereu. Iarna acesta îngheaţă şi se crapă. Era de aşteptat ca peretele să cedeze”, spune Mircea Goloşie, preşedintele Hoby Club Jules Verne, un ONG care a studiat zona radioactivă Ciudanoviţa.
Autorităţile se ceartă, iar localnicii rămân blocaţi
Locuitorii din Ciudanoviţa sunt blocaţi în comună de mai bine de 24 de ore şi vor rămâne aşa până mâine. În comună nu pot ajunge nici măcar maşinile pentru pâine. Firma care deblochează drumul, de abia astăzi şi-a dus în zonă utilajele, iar de mâine începe să degajeze drumul şi să înlăture bucăţile de pământ radioactiv din zonă. Reprezentanţii primăriei sunt supăraţi că de ani de zile nimeni nu face nimic concret pentru localnici, iar zona încă poluează. „E bine ca oamenii să evite zona, pentru că acolo radiaţiile sunt foarte puternice, depăşesc de peste zece ori limitele admise”, Mircea G