Să dai o lege care să împiedice aplicarea legii mi se pare o culme a amestecului politicului în chestiunile Justiţiei. La noi, pare ceva normal.
Se tot întreabă politrucii noştri de ce UE continuă să ţină sub monitorizare România în două chestiuni esenţiale - Justiţia şi activitatea de combatere a corupţiei. În ultima privinţă, câteva cazuri recente - de la desantările spectaculoase în vămi la Bercea Mondialu şi dl lider sindical Petcu - vor fi oferit un răspuns. Deşi mai apare şi câte-o întrebare, cum ar fi una referitoare la „imunitatea" ce pare să acopere vămile de la Otopeni şi din Portul Constanţa, cu un potenţial de corupţie de sute de ori mai mare decât vămile supuse deja asediului mascaţilor. Corupţia e cronică, aceasta a infiltrat toate zonele societăţii şi a lăsa activitatea de combatere a ei nemonitorizată ar însemna să laşi o ţară ca România să se înece de una singură, apăsându-şi pe ceafă, cu capul bine băgat sub un strat vâscos de lichid otrăvitor.
Dacă ne deplasăm la Justiţie, dăm peste sute de decizii anapoda, peste rezolvări opuse date de judecători diferiţi în cazuri riguros identice, peste rezolvări diferite în cazuri la fel de riguros identice date de acelaşi judecător şi puzderie de alte minunăţii. Clarificarea şi rezolvarea lor ar trebui să fie asigurate de CSM, însă acesta arareori o face, astfel încât instanţele se simt libere să continue entorsarea legii şi a procedurilor judiciare într-o cu totul nefericită emulaţie. Însă, probabil, lucrurile acelea mai grave nu sosesc din sistemul Justiţiei însăşi, ci din raporturile sale cu factorul politic. Legăturile nesănătoase cu acesta, clasice în regimul comunist, nu au dispărut cu totul, ba mă întreb dacă, în ultimii ani, acestea n-au cunoscut o stranie revigorare. Nu cred că era nevoie de dezvăluirea din documentele Ambasadei americane - „Să nu dau drumul la dosare", frază atribuit