Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii de la Infecţioase se vor putea delecta cu lectură. Managerul vrea să înfiinţeze o bibliotecă la spital

Publicat in Adevarul, miercuri 7 decembrie 2011 ·

Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parasceva" a iniţiat campania „Donaţi o carte pentru biblioteca spitalului". Sala de lectură ar urma să fie amenajată pe fostul spaţiu de joacă pentru copiii cu HIV al unităţii medicale.

Timpul ar putea trece mai uşor pentru pacienţii internaţi pe termen lung la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Directorul unităţii sanitare, profesorul Carmen Dorobăţ, a cerut public sprijinul cetăţenilor şi al tuturor instituţiilor de cultură din Iaşi pentru a ajuta să adune cărţile necesare pentru a crea o bibliotecă în curtea spitalului.

Iaşi: Maternitatea „Cuza Vodă“ face apel la donaţiile oamenilor de afaceri în prag de sărbători (VIDEO)

„Sunt pacienţi care stau internaţi şi câte o lună-două la noi în spital şi ne-am gândit că le-ar fi utile aceste cărţi, ar trece timpul mai uşor şi pentru ei. Noi avem o bibliotecă, dar este alcătuită din doctorate şi manuale medicale. Vrem să înfiinţăm una de beletristică, cu volume care să fie pe placul bolnavilor", spune profesorul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Biblioteca ar urma să fie amenajată pe fostul spaţiu de joacă al spitalului. Toţi cei care vor să doneze un volum pentru dotarea viitoarei biblioteci pot lua oricând legătura cu conducerea spitalului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 45 minute
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 54 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

BEC constată încălcări majore ale legislației electorale. Probleme la tragerea la sorți a șefilor birourilor de circumscripție

HotNews acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a constatat existenţa unor încălcări majore ale legilor electorale în realizarea operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, efectuate de preşe

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 48 minute
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Cod portocaliu de vijelii și grindină pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 49 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-125937197">

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 2 ore
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°