Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimii bani de la UE pentru fermele mijlocii

Publicat in Adevarul, miercuri 11 iulie 2012 ·

Mâine se închide ultima sesiune de primire a cererilor de finanţare europeană. În cadrul Măsurii 141, destinată fermelor de semisubzistenţă, se acordă 1.500 de euro anual.

Ministerul Agriculturii a prelungit în mai multe rânduri sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 141 - „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă", ultimul termen fiind vineri, 13 iulie. Aceasta va fi ultima sesiune de finanţare din perioada bugetară comunitară 2007-2013, următoarea fiind posibilă din 2014.

Măsura 141 este cuprinsă în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi beneficiază de o alocare totală de 112,7 milioane de euro. Fiecare fermă eligibilă în parte poate primi 1.500 de euro anual, timp de cinci ani, în cadrul acestui mecanism de finanţare.

Ce este ferma de semisubzistenţă

Uniunea Europeană are un instrument special de măsură pentru mărimea exploataţiilor agricole, şi acesta este Unitatea de Dimensiune Economică (UDE). Valoarea unei UDE este de 1.200 de euro. Fermele de semisubzistenţă sunt în general cele mijlocii, cuprinse între 2 şi 8 UDE. Pentru a afla numărul de UDE, se va înmulţi suprafaţa cultivată sau numărul de animale cu un coeficient specific fiecărui tip de culturi sau animale. Coeficienţii (UDE/ha, respectiv UDE/capita) se regăsesc pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin Măsura 141 sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani (neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare), care desfăşoară activităţi agricole. Exploataţia trebuie să fie înregistrată în Registrul Agricol şi să comercializeze cel puţin o parte din producţia obţinută.

Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 141, solicitantul va trebui să întocmească un plan de afaceri pentru o perioadă de cinci ani. După trei ani de la acordarea sprijinului,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 22 minute
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum o ora
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum 35 minute
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 49 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum o ora
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre. Această propunere va fi discutată în cadrul următorului Consiliu din iunie, a declarat Ylva Johansson, comisaru

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum o ora
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Ziua porților deschise la UAV

Arad24.net acum o ora
Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie, la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Ca în fiecare an, mesajul de bun venit le-a fost adresat de către conducerea UAV, rector R

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°