Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oasele 3D, speranţă pentru regenerarea scheletului uman

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iulie 2013 ·

Oasele deteriorate ar putea să fie refăcute printr-o nouă tehnică de imprimare 3D a ţesuturilor şi care foloseşte celule stem, informează „Huffington Post“. Tehnologia poate să devină alternativa viitorului în ceea ce priveşte înlocuirea organelor lezate.

De exemplu, în cazul unui copil care s-a născut cu un defect al maxilarului se poate scana zona respectivă, după care imaginea să fie procesată de un calculator, ca mai apoi să se imprime 3D un înlocuitor pentru osul afectat. „Osul 3D“ ar putea să fie produs cu ajutorul celulelor stem ale propriului pacient.

„Ţesuturile corpului nostru sunt structurate la nivel de celule unice. Folosind imprimarea 3D, putem să poziţionăm celulele lipsă în locuri precise“, este de părere Kevin Shakeshaff, farmacist la Universitatea Nottingham din Marea Britanie.

Pentru a putea crea un înlocuitor veritabil al unui os uman, imprimanta bio 3D realizează un model asemănător formei osului pe care îl acoperă cu celule stem preluate de la pacient. Aceste celule sunt capabile să se dezvolte în diferite tipuri de ţesuturi. „Cerneala“ imprimantei constă într-un polimer (substanţă macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanţ a două sau mai multe molecule de monomer n.r.) numit acid polilactic şi o substanţă cu aspect gelatinos numită alginat. Acidul polilactic oferă baza dură şi mecanică a „osului 3D“, în timp ce alginatul acţionează ca material de amortizare pentru celule.

Ce este acidul polilactic?

Acidul polilactic este un poliester produs din resurse regenerabile, cum ar fi amidonul din porumb sau din trestia de zahăr. Mai este folosit în aplicaţii biomedicale, cum este cazul stenturilor sau cusăturilor după operaţie, fiind studiat pentru producerea de ţesuturi artificiale. Este biodegradabil, fiind folosit pentru realizarea de produse de igienă, saci de compost sau tacâmuri de unică folosi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 4 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 7 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°