Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Cancerul vine pe țeava de la robinet (II)

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 · ·

Apa furnizată populaţiei va rămâne nepotabilă până la finalizarea lucrărilor de înlocuire a reţelei de alimentare a oraşului. „În momentul în care toată lucrarea de înlocuire a conductelor va fi realizată, cetăţenii vor putea bea apă de la robinet fără să mai resimtă mirosul şi culoarea gălbuie“, spune viceprimarul Alexandru Stoica.

Demarată în iunie 2010, înlocuirea reţelei de alimentare cu apă va fi finalizată abia în vara acestui an, când, teoretic, toţi cei 42 de kilometri de conducte din oţel vor fi înlocuiţi cu ţevi din PVC. Cum lucrările la reţeaua de alimentare mai durează cel puţin şase luni, există riscul ca, până la finalizarea acestora, analizele de potabiliate a apei sa reconfirme prezenţa trihalometanilor. SC Urban SA susţine, însă, că nu sunt motive de îngrijorare. „Vom încerca să ţinem situaţia sub control şi să evităm stfel de moment“, spune Valentin Cilibeanu. Costurile totale ale lucrărilor se ridică la peste 10 milioane de euro.

Localnicii, îngrijoraţi

Oamenii se tem să nu se îmbolnăvească, aşa că sunt nevoiţi să cheltuie lunar sute de lei pe apa plată. „Apa de la robinet are un gust de metal şi o culoare maronie. E greu să te speli cu ea, darămite să o foloseşti pentru consum. Nu o ducem deloc bine cu banii, dar, din puţinul pe care îl avem, cumpărăm apă plată de la magazin“, spune Mihai Vasile, un pensionar în vârstă de 68 de ani.

„Am auzit că apa conţine substanţe cancerigene. Eu cumpăr doar apă plată şi minerală, pentru că pe cea de la robinet nu pot să o beau. Are un gust foarte ciudat, de metal, şi simţi că ţi se usucă gura de la ea. Pentru mâncare, mai merge că o fierbem, dar pentru băut, în niciun caz“, spune şi Constantina Şerban (47 de ani). „Bem apă plată şi tot cu ea facem şi mâncare. Nu este bună deloc cea de la robinet. Cred că oamenii ăştia vor să ne omoare cu apa asta. Domnu’ primar ne minte că e p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum o ora
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 9 mai 2024, ora 10.00. În urma acestei amînări, avocatul Cuculis a făcut declarații.

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum 3 ore
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Începe oficial sezonul turistic la Alba Iulia: Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, de la 1 mai

G4Media acum o ora
Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai. Reprezentanții Centrului Cultural ”Palatul Principilor” din Alba Iulia anunță deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetatea Alba Carolina, transmite Alba24. ”Mii de oameni vin,

Premierul Marcel Ciolacu, vizită de lucru timp de două zile în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu se află joi şi vineri într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, un obiectiv important al acestei vizite fiind consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze. Consolidarea componente

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum 2 ore
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum o ora
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Trei ucraineni, DISPĂRUȚI în munții din Maramureș/„Sunt în hipotermie”

Gandul acum 2 ore
Trei cetățeni ucraineni, de 27, 45 și 46 de ani, sunt căutați de salvatorii montani din Maramereș în zona vârfului Șerban. Doi dintre ei sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul. A nins în munții din Maramureș În zonă este zăpadă, iar config

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum 3 ore
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Prima cabană montană construită în România, în 1880, se află în judeţul Sibiu, la 1.540 m altitudine

Mediafax acum 2 ore
Prima cabană montană construită în România se află în Sibiu, la 1.540 de metri altitudine, precizează Consiliul Judeţean Sibiu, într-o postare pe Facebook. Iniţial a fost cunoscută sub numele de „Casa de adăpost Şerbota”, pentru ca apoi să fie reden

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/8°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°