Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVERTISMENT ŞOCANT: euro s-ar putea prăbuşi până-n Crăciun

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 noiembrie 2011 ·

Un fost şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), economistul francez Jacques Attali, avertizează că moneda unică europeană s-ar putea prăbuşi până de Crăciun dacă la nivelul UE nu se vor lua măsuri adecvate împotriva crizei.

În opinia lui Attali, considerat unul dintre ideologii globalizării, pentru a preveni colapsul monedei unice este necesar ca BCE să cumpere obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor din zona euro aflate în criză. Acestea ar urma să fie private de o parte din suveranitatea financiară prin instituirea unui control supranaţional asupra bugetului şi amendarea corespunzătoare a legislaţiei UE.

„Întrebarea dominantă în prezent este dacă moneda euro va continua să existe şi după sărbătorile de Crăciun. Există o singură şansă din două ca moneda unică să reziste după această dată, sau cel puţin să fie angrenată în procesul care duce la colaps“, a afirmat el, într-o declaraţie pentru un post de radio din Bruxelles, preluată de agenţia rusă de presă Ria Novosti.

O soluţie: ieşirea Greciei din zona euro

La rândul său, parlamentarul european Derk Yan Eppink susține că ieșirea Greciei din zona euro ar putea reprezenta o soluție pentru criza datoriilor din Europa. Dacă această măsură nu va fi luată, Yan Eppink crede că poate să urmeze colapsul monedei unice.

"Uneori mă întreb dacă fie situația se va rezolva, Grecia părăsind zona euro, fie, dacă Grecia nu iese din zona euro, situația se va înrăutăți până în punctul în care, de exemplu, Germania, Olanda, Finlanda și Austria vor spune “ok, noi vom ieși din zona euro”. Și atunci vom avea o prăbușire completă a zonei euro. Desigur, acest lucru nu e ceva ce s-ar putea întâmpla mâine, dar poate fi unul dintre scenariile pe care trebuie să le avem în vedere", spus parlamentarul european.

Nici Italia nu se simte tocmai bine

O altă ţară europeană care d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candidai: Cinstit, da

News.ro acum 39 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 22 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 4 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum o ora
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

10°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°