Zilnic citesc câteva site-uri cu tematică politică, undeva până în 5: Contributors, Critic Atac, Vox Publica, Revista 22 şi Blogary. Le citesc în diagonală, apoi individual câteva articole integral (cu tot cu commenturi). BodyÎn ultima perioadă am observat pe toate platformele online, de analiză politică, o talibanizare a celor care citesc apoi comentează articole. Bun. În mod paradoxal, cu predilecţie citesc articole din trei site-uri enunţate mai sus, dar care au o politică editorială mai apropiată de PDL, Traian Băsescu şi toate noile mişcări şi noi republici J proaspăt înfiinţate. Cunoaşterea adversarului s-ar zice... Abia în subsidiar citesc site-urile care-l critică pe actualul preşedinte, deşi, eu însumi sunt un critic al său. Explicaţia pentru cei ce nu înţeleg şi mă cred un element de sabotaj, stipendiat de oculta antiromânească, este că, în principiu, nu îmi sunt suficient. Plec de la premisa că ideile, principiile şi inţelegerea mea asupra vieţii, a politicii sunt chestiuni fluide, aflate într-o perpetuă stare de optimizare. Apreciez inteligenţa autorilor şi a postacilor şi cred că o supunere constantă a raţiunii la un alt set de argumente decât cel aprioric însuşit este o metoda eficientă de evoluţie. Mi-e greu să înţeleg şi să rezonez cu oamenii care-şi construiesc un discurs fix, îmi este greu să empatizez doar în prezenţa constantă a persoanelor ce-mi împărtăşesc ideile. Există riscul “stucking in a moment”, a fosilizării unor principii ce capătă consensul tuturor emiţătorilor. Este logic că o comunitate cu un număr de emiţători ficşi rulează un număr de idei fixe (în sens principial, general, nu punctual). De aceea, în publicitate, pentru a se evita astfel de situaţii, există conceptul de “out of the box”. Din punct de vedere psihologic înţeleg lipsa de deschidere a comunităţii la un set de idei divergente. În fapt, respectivele comunităţi s-au fon