Neamurile. Aceste colectivităţi de oameni ce împart omenirea în popoare, patrii, valori, aspiraţii. De unde vin? Ce rost au? Care este importanţa lor? Unde se plasează ele pe scara valorilor umane? Cât mai contează în actuala globalizare? Ce mai înseamnă Ziua Naţională?
1 decembrie. Ziua Naţională a României. Se îndesesc rostirile de cuvinte ce par prăfuite de globalizare. Neam. Limbă. Patrie. Iată o treime ce defineşte un popor. Şi totuşi: ce este neamul?
Un neam este un sistem de valori în care te naşti fără a fi întrebat şi pe care îl înveţi în anii copilăriei, ca fundament al întregii tale vieţi de pe acest pământ. Oare să fie Dumnezeu un discriminator? Nicidecum. Dacă intrarea în viaţă are loc printr-un sistem de valori particulare, finalul ei presupune valori universale.
Deşi la ora actuală există pe faţa pământului vreo 7.000 de limbi şi, probabil, tot atâtea neamuri, ţinta este împroprierea (asumarea personală) unor valori universale, care transcend orice neam şi orice limbă: iubirea, înţelepciunea, ospitalitatea, iertarea etc. Adică umanitatea. Căci ceea ce avem în comun toţi oamenii, ne uneşte, nu ne desparte. Şi atunci, ce rost mai au neamurile?
Cercetătorii îşi dispută diverse teorii cu privire la apariţia popoarelor. Totuşi, multe din ele presupun existenţa unui proto-popor, definit de o proto-limbă, o limbă iniţială din care au apărut alte limbi, care la rândul lor au fost proto-limbi pentru alte limbi, împărţite pe diverse criterii. Aşadar, am avea de-a face cu un popor primar, din care au apărut diverse popoare. Acestea au încercat să-şi adjudece diverse teritorii în care să-şi ducă existenţa, prin lupte, negocieri, tratate. Au rezultat astfel ţări, naţiuni cu personalităţi juridice distincte şi recunoscute de celelalte popoare.
Aceste teorii asupra limbilor şi popoarelor confirmă un adevăr biblic, exprimat în cartea Face
