E una dintre măsurile pe care suporterii şi-ar dori s-o adopte preşedintele Ligii. Dar şi "să nu se permită mai mult de două mandate în fruntea LPF, să nu existe cumul de funcţii cu FRF, proiecte pentru juniori"
Cum ar arăta şeful ideal al LPF şi cum ar trebui el să se ocupe de creşterea şi imaginea fotbalului românesc? Ce aşteaptă oamenii obişnuiţi de la conducătorii Ligii şi ai Federaţiei? Sînt întrebări pe care Dumitru Dragomir nu şi le pune, "Şi ce dacă lumea s-a plictisit de mine?", dar la care fanii au venit cu răspunsuri coerente şi punctuale. De bun-simţ! Au făcut-o pe site-ul gsp.ro, în cadrul campaniei "Mitică la brutărie".
Citiţi mesajele transmise în cadrul campaniei AICI! Toate au ajuns pe mailurile LPF şi FRF. Campania continuă!
"Mandat de 4 ani"
Să fie un om care să inspire încredere în rîndul iubitorilor de fotbal. E prima condiţie visată de suporteri. "Nu e posibil ca şeful LPF să fie şi vicepreşedinte la FRF! Şi cînd un membru FRF sau LPF ajunge să facă parte din staff-ul UEFA sau FIFA să fie obligat să renunţe la postul deţinut în România. Astfel se poate crea o emulaţie la toate nivelurile, nu un singur om să cumuleze 400 de funcţii", punctează şi axl_41.
Tot el vine cu cîteva sugestii care i-ar prinde bine lui Mitică sau urmaşului său în fruntea LPF: "Mandatele de preşedinte să fie de 4 ani şi realegerea lui să se facă numai în cazuri excepţionale (calificări la toate turneele finale din timpul mandatului etc). Să nu fie permisă deţinerea a mai mult de două mandate, fie ele consecutive sau nu. Orice firmă de pariuri sportive să aibă interzis să-şi asocieze imaginea cu fotbalul românesc (naţională, federaţie, ligă, cluburi). Şi să se rupă legăturile mafiote între cluburi, arbitri şi angajaţii FRF şi LPF".
"Să părăsească funcţia dacă e anchetat"
Şi, încă mai important, "mem