„Nu numai viata
pe care o cunoastem conteaza.“
Julian Barnes,
Papagalul lui Flaubert
„Istoria nu este ceea ce s-a intimplat, ci doar ce ne spun istoricii ca s-a intimplat. A existat un plan, un tipar, o miscare, o extindere, un mars al democratiei; exista o tapiserie, un flux al evenimentelor, o naratiune complexa, conectata, explicabila. O poveste buna atrage dupa sine o alta. La inceput au fost regii si episcopii, cu niste cirpaceli divine din culise, pe urma marsul ideilor si miscarile de mase, iar dupa ele mici intimplari pe plan local, care au avut de fapt o semnificatie mai ampla; insa in permanenta e vorba de conexiuni, de progres si de sensuri – asta a dus la astalalta, asta a avut loc datorita asteia. in timp ce noi, cititorii de istorie, cercetam tiparul cu speranta ca vom descoperi concluzii optimiste si ca vom sti incotro sa ne indreptam. Ne agatam de istoria ca o serie de tablouri expuse in cadrul unui salon, ca niste crimpeie de conversatie ale unor participanti pe care ne vine usor sa ni-i reimaginam in viata, cind de fapt totul aduce mai mult cu un colaj multimedia, unde vopseaua nu e aplicata de pensula din par de camila, ci de ruloul decoratorului.“
Daca stiti o definitie mai cuprinzatoare si mai plastica a istoriei, va rog sa mi-o transmiteti. Iar daca aveti cumva impresia ca rindurile de mai sus au fost decupate dintr-un eseu, o teza de doctorat sau o carte de istorie, trebuie sa va divulg adevarata sursa. Ele fac parte dintr-un roman. Mai precis, din O istorie a lumii in zece capitole si jumatate (capitolul intitulat Paranteza). Aflam mai multe lucruri din definitia lui Julian Barnes: ca rigoarea, scormonirea arhivelor si rabdarea asiatica in a descoperi indicii relevante dupa zeci sau sute de ani n-au dizolvat ideea potrivit careia istoria e o suita de versiuni si nimic altceva; ca ne vom repeta gresel
