"Nu cred că am ajuns la o reglementare a globalizării şi nici la o glo­balizare a reglementării, dar probabil asta e direcţia", a declarat săp­tă­mâ­na trecută guvernatorul BNR, Mu­gur Isărescu, care a explicat că "macroprudenţialitatea" este un concept nou ce vizează "asigurarea sănă­tă­ţii sistemului financiar" şi se doreşte a fi o "alternativă la reintroducerea controlului capitalului".

Profesorul Jörg Guido Hülsmann – care a vizitat de curând România – s-a exprimat mai simplu: Nu este decât o chestiune de timp până când economia clădită pe o monedă discreţionară va atinge un punct fără întoarcere. În acel moment, nu va mai fi nimeni să menţină în viaţă tristul joc al îndatorării şi inflaţiei în alternanţă. Fie economia va ajunge complet sub domnia statului, cum a fost cazul sub naţional-socialism, fie va fi hiperinflaţie. De acel moment ne mai despart, poate, doar câţiva ani. E posibil să fie împins în timp printr-o uniune monetară între dolar şi euro. Nimic nu se schimbă însă: la capătul drumului este fie socialismul, fie hiperinflaţia. Numai nişte reforme radicale în direcţia pieţei pot să ne salveze: întoarcerea la o monedă-marfă, cum ar fi aurul.

Din păcate însă, lui Isărescu îi pla­ce ambiguitatea, care-i permite să transmită semnale fără să-şi asume res­ponsabilitatea. A învăţat asta de la fostul preşedinte al băncii centrale a Sta­telor Unite, Alan Greenspan: "Da­că aţi înţeles mai mult de 20% din ce-am spus, înseamnă că m-am exprimat greşit". Chiar şi aşa, dacă ar fi par­curs întregul discurs al lui Greenspan, ar fi observat avertismentul acestuia: "Este foarte important ca re­formele şi ajustările aduse structu­rii pieţelor financiare să nu afecteze flexibilitatea acestora şi concurenţa". Nu cum susţine el: "Concurenţa în sis­temul bancar este periculoasă pentru stabilitatea financiară deoarece con­duce la diminuarea marjelor d