Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Poliţistă înjurată şi ameninţată cu cuţitul

Publicat in Adevarul, duminică 23 ianuarie 2011 ·

Agentul de la Postul de Poliţie Icuşeşti l-a somat cu şase focuri de armă pe agresorul beat care a rupt-o la fugă în pădurea din spatele casei.

Oana M., agent de poliţie la Postul comuna Icuşeşti a fost nevoită să facă uz de armă pentru a-l prinde pe Constantin Arteni, de 31 de ani, un localnic care a ameninţat-o şi i-a adresat injurii. Scena s-a petrecut după ce G. Ciprian, de 34 de ani, le-a sesizat poliţiştilor că a fost ameninţat de Arteni cu un cuţit. Agresorul fusese scos din sărite pe motiv că Ciprian l-ar fi pârât pădurarilor că fură lemne din pădure.

Agentul de poliţie s-a deplasat acasă la persoana reclamată şi a fost întâmpinată în faţa porţii de bărbatul deja tulburat de băuturile alcoolice consumate. „Supărat că i s-au cerut relaţii cu privire la cele întâmplate i-a adresat agentului injurii, expresii obscene şi ameninţări cu acte de violenţă. Apoi a scos un cuţit şi s-a apropiat de agentul de poliţie cu intenţia de a-l lovi", a spus inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Nevoită de împrejurări, poliţista a fost nevoită să folosească armamentul din dotare şi a tras două focuri de avertisment în plan vertical. Bărbatul a aruncat cuţitul în curte şi a fugit.

„Pentru că nu s-a supus somaţiei de a rămâne la faţa locului, agentul de poliţie a făcut din nou uz de armă, trăgând alte patru focuri în plan vertical", a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Bărbatul a fugit în pădurea din apropierea casei, dar o echipă operativă de la Poliţia municipiului Roman l-a depistat pe Arteni în casa unei rude din satul Mesteacăn.

Pe numele bărbatului cercetat în stare de libertate au fost întocmite două dosare penale. Unul este pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare şi port fără drept de armă albă, iar celălalt pentru infracţiunile de ultraj şi port, fără drept, de armă albă.

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 7 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 9 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 6 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 9 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 8 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 9 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 12 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 8 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

2°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°