Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei zece deţinuţi din Penitenciarul Galaţi, care consumau droguri în libertate, vor fi puşi să urmărească filmuleţe cu riscurile la care se expun

Publicat in Adevarul, luni 14 octombrie 2013 ·

Acţinunile vor avea loc în cadrul campaniei „Dependent de speranţă - închisoarea nu este capăt de drum” are ca scop conştientizarea efectelor consumului de droguri, în principal a populaţiei generale din penitenciare, şi în secundar, a populaţiei de foşti consumatori de droguri care se pregătesc pentru liberare, precum şi informarea acestora privind serviciile comunitare existente.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), implementează, în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2013, campania „Dependent de speranţă - închisoarea nu este capăt de drum”, care se va derula în cele 38 de unităţi penitenciare din România.

Activităţile campaniei vor consta în sesiuni de informare directă şi dezbateri cu privire la consecinţele consumului de droguri realizate de specialiştii din cadrul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog ale ANA, în colaborare cu specialiştii în reintegrare socială de la nivelul unităţilor penitenciare, corelate cu difuzarea spotului şi filmului realizate în cadrul acesteia.

Campania se va desfăşura şi în judeţul Galaţi, fiind implementată de specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi în parteneriat cu Penitenciarul Galaţi.

„Campania în derulare are ca scop conştientizarea populaţiei din penitenciare în legătură cu riscurile asociate consumului de droguri precum şi promovarea serviciilor oferite consumatorilor de droguri de către Agenţia Naţională Antidrog şi alte instituţii din comunitate. Noi am desfăşurat în luna octombrie patru activităţi adresate persoanelor private de libertate aflate în Penitenciarul Galaţi. Urmează ca în luna noiembrie să se desfăşoare alte patru activităţi în penitenciar”, ne-a declarat Cristina Chelban, şefa Centrului Antidrog Galaţi.

Referitor la consumatorii de droguri aflaţi în regim d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum o ora
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

Ziua Constanta acum 32 minute
Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România: cine este diplomatul Vladimir Lipaev? Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat

Cristiano Bergodi, dat afară de la Rapid

HotNews acum 43 minute
Conducerea Rapidului a anunțat oficial în cursul zilei de marți despărțirea de antrenorul Cristiano Bergodi. Înfrângerea cu Sepsi (0-1 din play-off) a dus la îndepărtarea tehnicianului italian. Cristiano BergodiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutters

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum o ora
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum o ora
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 4 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum o ora
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Spitalul de la Marie Curie, construit din donații de Asociația „Dăruiește Viață”, a fost inaugurat

Libertatea acum o ora
Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociaţia Dăruieşte Viaţă, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori şi 8.000 de firme, a început să funcţioneze şi a preluat copiii internaţi până acum în secţiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie şi ATI

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/23°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°