Revoluţionarul Teodor Mărieş le dă timișorenilor acces liber la dosarul Revoluției. Așa cum a promis, toate cele peste 50.000 de file ale dosarului pot fi citite pe internet, gratuit, de către oricine. Sursa: Adi Pîclișan
1 /.
Mărieș s-a ținut de cuvânt. De la 1 decembrie, pe www.dosarelerevolutiei.ro pot fi citite cele peste 50.000 de pagini ale dosarului Revoluţiei de la Timişoara. Fiecare filă a fost scanată pentru ca oricine dorește să studieze istoria recentă s-o poate face printr-un singur click.
Teodor Mărieș, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie” și candidat ARD la Senat în Colegiul 1 Timișoara, a vrut inițial să ofere cei 800 de gigabiţi de istorie, primăriei de pe Bega. Edilii însă l-au refuzat, așa că a cumpărat un domeniu și a urcat singur pe internet informațiile.
„Am promis că, până pe 1 decembrie, Dosarul Revoluţiei de la Timişoara să poată fi accesat de toţi timişorenii. Mă bucur că am reuşit, după o muncă titanică, să avem tot acest dosar. Multe pagini erau în stare avansată de degradare şi informaţii vitale riscau să se piardă. Am publicat acest dosar pe Internet şi îl vom pune şi la dispoziţia Memorialului Revoluţiei. Iniţial am vrut să colaborăm cu Primăria Timişoara, dar nu am găsit înţelegere”, spune Mărieș. Pentru desecretizarea dosarului, Mărieș a făcut greva foamei în repetate rânduri.
Procesul a început în martie 1990, la Casa Tineretului
Într-un prim dosar, al „Lotului celor 24”, au fost trimişi în judecată reprezentanţii fostului partid comunist, în frunte cu Ion Coman, membru al C.P.Ex., alături de primul secretar de judeţ Radu Bălan şi secretarii Comitetului Central, Ilie Matei şi Cornel Pacoste.
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată generalul de securitate Emil Matei şi alţi ofiţeri de miliţie şi securitate, inculpaţi pentru deschiderea focului, soldat cu zeci de mor