Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul scumpeşte cămila indiană

Publicat in Adevarul, vineri 9 mai 2008 ·

EFECTE Animalul, altădată înlocuit de mijloacele de transport motorizate, revine la jug pentru că preţul benzinei a crescut foarte mult Dacă din 2007 şi până acum preţul barilului de

EFECTE Animalul, altădată înlocuit de mijloacele de transport motorizate, revine la jug pentru că preţul benzinei a crescut foarte mult

Dacă din 2007 şi până acum preţul barilului de petrol s-a dublat, în ultimii doi ani cel al unei cămile s-a triplat. Ce legătură are petrolul cu cămila?

Cei care pot răspunde cel mai bine la această întrebare sunt fermierii din statul indian Rajasthan, care au început să redescopere valoarea umilului animal. Pe măsură ce costul benzinei care le alimentează mijloacele de tracţiune a explodat, cămila revine la modă.

"Faptul că preţul petrolului continuă să crească reprezintă un avantaj pentru numărul cămilelor, pentru că şi cererea de cămile va creşte. Acum doi ani de zile, o cămilă costa puţin mai mult decât o capră, adică aproape nimic. De atunci, preţul s-a triplat", spune Ilse Kohler-Rollefson, de la League for Pastoral Peoples and Endegenous Livestock Development, citat de "Financial Times".

Această răsturnare de situaţie se produce într-un moment în care numărul cămilelor la nivel naţional a scăzut în India cu peste 50% în ultimul deceniu. Potrivit datelor oficiale, acum există aproximativ 450.000 de cămile.

Preţul unei cămile a scăzut dramatic când mijloacele de transport motorizate au devenit accesibile. Acum însă, când preţul combustibilului creşte, cămilele sunt iar la mare căutare.

Potenţialul economic al cămilei

Potrivit lui Hanuwant Singh, de la Lokhit Pashu-Palak Sansthan (LPPS), o organizaţie nonprofit a fermierilor, un mascul robust, cu o speranţă de viaţă de 60-80 de ani, costă acum până la 40.000 de rupii (973 dolari). Acum trei ani costa 10.000 de rupii. Iar un mijloc de transp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 22 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 24 minute
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, sunt aşteptaţi la Parchetul General Gelu Voican Voiculescu

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum 38 minute
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 4 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°