Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii, "condamnaţi" să plătească asigurările de sănătate

Publicat in Adevarul, miercuri 29 martie 2006 ·

şirul lung de procese prin care Ministerul Administraţiei şi Internelor trebuia să returneze poliţiştilor contribuţia la asigurările de sănătate a luat sfârşit. Înalta Curte de Casaţie şirul lung de procese prin care Ministerul Administraţiei şi Internelor trebuia să returneze poliţiştilor contribuţia la asigurările de sănătate a luat sfârşit. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că este legal ca MAI să oprească din veniturile lunare ale poliţiştilor 6,5 procente pentru asistenţa medicală. Ministerul de Interne a fost dat în judecată, în mai multe judeţe, pentru că în statutul poliţistului e inserat un paragraf destul de neclar, în care se spune că asistenţa medicală este gratuită. De-a lungul anilor, din cauza acestor prevederi confuze, instanţele au fost asaltate de cereri prin care se cerea returnarea contribuţiei la asigurările de sănătate, reţinută, în fiecare lună, pe statul de plată. Unele instanţe au dat câştig de cauză poliţiştilor, în timp ce altele au dat dreptate ministerului! Altfel spus, aceleaşi dispoziţii legale au fost interpretate diferit. Până la urmă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat instanţei supreme să se pronunţe asupra chestiunilor de drept soluţionate diferit pentru a exista o practică judiciară unitară. Decizia a fost aceea că atât cadrele militare active, cât şi poliţiştii beneficiază de asistenţă medicală gratuită şi de medicamente gratuite, numai dacă aceştia şi-au achitat contribuţia la fondul de sănătate. Această decizie a fost luată şi în baza Ordonanţei de Urgenţă 150/2002, care prevede că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară, iar între categoriile de asiguraţi fără plata contribuţiei sau cu plata acesteia din alte surse nu se regăsesc şi poliţiştii. Astfel, statutul poliţiştilor a fost interpretat în fa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iulian Dumitrescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat de șef al CJ Prahova. Liberalul are interdicție să exercite funcția

HotNews acum 43 minute
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie, pus sub control judiciar şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 25 minute
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum o ora
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 4 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Containere anti-urs produse în Slovacia, amplasate în premieră la Băile Tuşnad

Radio Mures acum 10 minute
Mai multe containere anti-urs, produse şi testate în Slovacia, vor fi amplasate în staţiunea Băile Tuşnad, acestea fiind achiziţionate în cadrul unui proiect-pilot care se derulează în localitate şi care a fost iniţiat de WWF România. Primarul oraşu

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 3 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 5 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/17°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°