Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Petrolul s-a reunit! 23 pentru "proiect de Europa League"

Publicat in Pro Sport, luni 20 iunie 2011 · ·

Petrolul s-a reunit, astăzi, la Crângul lui Bot, iar mâine dedimineaţă va pleca la Sinaia, în primul cantonament al verii. Laprimul antrenament au fost prezenţi 23 de jucători, mulţi dintreei, "în probe", antrenorul Valeriu Răchită spunând că:"vor mai veni fotbalişti, vor şi pleca. Euvreau ca în doi ani să joc în Europa League, cu Petrolul şi cred înrealizarea lui".

În afară de Benga şi Ljubinkovic (plecaţi la Oţelul şi care vorfi reclamaţi pentru că mai aveau 1 săptămână de contact), a lipsitşi Cârjă - rechemat de Oţelul şi Buhăescu, revenit la Vaslui. Mâinesunt aşteptaţi alţi doi jucători, George Neagu (Panduri) şi sârbulVladimir Otasevic (Metalak Milanovac, Serbia).

Lotul prezent lareunire:

Portari: Cristian Zimmermann, Marko Campar, BogdanManea (junior).

Jucători de câmp: Mihai Tudor, Radu Barbu, PompiliuStoica, Valentin Duru, Florentin Dumitru, Dănuţ Enescu, DanielOpriţa, Alexandru Buhuşi, Victoraş Cataramă, Bogdan Moroşan,Cătălin Crosman (junior), LaurenţiuBoroiban (26 ani, atacant, ultima dată la Gaz Metan CFRCraiova), Bogdan Străuţ (25 ani, fundaş dreapta,ultima dată la Victoria Brăneşti), Adrian Borza(26 ani, mijlocaş, ultima dată la Mureşul Deva), AdrianNeaga (32 ani, atacant, ultima dată la Volyn Lutsk),Nikola Komazec (Serbia, 23 ani, atacant, ultimadată Hajduk Kula), Elie Moises Akui N'Dekre(Coasta de Fildeş, 19 ani, atacant, ultima dată la DeportivoAlaves), Zeze Lago Andersen (Coasta de Fildeş, 21ani, fundaş lateral, ultima dată la Viktoria Zizkov),Bafode Dabo Carvalho (Portugalia, 27 ani,mijlocaş, ultima dată la Louletano), StanleyTailor (Olanda, 29 ani, fundaş central, ultima dată laAGOVV Apeldoorn).

"Deocamdată sunt cei pe care îi vedeţi pe teren, darsă fiţi convinşi că nu vor rămâne toţi. Tot mi se sugera că n-avemstrategie, că nu vrea nimeni să vină la Petrolul, dar dacă aş spunecâteva nume de fotbalişti care şi-au dori

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 4 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 9 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 8 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°