Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Tânărul care a murit în accidentul de la Galicea era singurul copil la părinţi

Publicat in Adevarul, duminică 25 martie 2012 ·

Accidentul a avut loc în această dimineaţă într-o curbă din comuna Galicea în timp ce tinerii se întorceau de la discotecă. Maşina s-a oprit în curtea unui localnic.

UPDATE 14.10. Şoferul avea alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat

În familia tânărului mort în această dimineaţă în accidentul rutier de la Galicea, tragedia este una fără margini. „Cristian era singurul copil la părinţi şi locuia «La Blocuri», tatăl lui lucrând la petrol. Nu avea un loc de muncă, dar era un copil extraordinar", susţin mai mulţi locuitori din satul Cocoru pe care i-am contactat telefonic. Prietenul său, cel care a provocat accidentul, Victor Osman, a scăpat fără măcar o zgârietură. Cei doi au făcut un tur de orizont la discotecile din Olanu şi Galicea. Cristian nu a purtat centura de siguranţă, fapt care l-a costat viaţa. Pasager pe scaunul din dreapta faţă, Cristian a fost „catapultat" prin parbriz, maşină rostogolindu-se peste el şi strivindu-l. „Conducătorul auto, Victor O. avea o alcoolemie de 0,48 mg. /l alcool pur în aerul expirat. Lui i se va întocmi dosar penal pentru omor din culpă şi conducere unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice", a spus insp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.

În această dimineaţă în localitatea Galicea a avut loc un grav accident rutier. Conducătorul unui VW, Victor O. (36 ani) în timp ce se întorcea către casă, de la dicoteca din localitate, nu a mai păstrat direcţia volanului. „Tânărul se afla sub înfluenţa băuturilor alcoolice, iar într-o curbă la stânga a ieşit de pe carosabil, a lovit un şanţ şi s-a oprit pe plafon, în gardul unui localnic. Din accident a murit un tânăr de 22 de ani, Cristian P. , din localitate, care se afla pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului", spun surse din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ludovic Orban, ales președintele Forţei Dreptei, la primul Congres al partidului

Libertatea acum 48 minute
Congresul partidului Forţa Dreptei l-a ales sâmbătă, 20 aprilie, pe Ludovic Orban în funcţia de preşedinte al formaţiunii, acesta obţinând 1.203 voturi favorabile, informează News.ro.

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum 3 ore
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 3 ore
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Replica lui Nicușor Dan pentru Piedone, care și-a făcut tricou cu mesajul „Și eu sunt interlop”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, ținând în mâini un tricou cu mesajul: „Ştim toți”. Primarul Capitalei îi dă astfel replica lui Cristian Popescu Piedone, care la depunerea candidaturii a

Marinar MORT la bordul unei nave din rada Sulina. Misiunea de salvare, întârziată din cauza condițiilor meteo

Gandul acum o ora
Nava „SAR Apollo”, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești în Marea Neagră, a intervenit de urgență sâmbătă dimineață, în urma unui apel de la bordul unei nave sub pavilion Palau, după ce un marinar s-a prăbușit ca secerat, pe vas. S

Atletism: Bianca Ghelber s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 41 minute
​Atleta Bianca Ghelber a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, după ce a îndeplinit baremul olimpic la aruncarea ciocanului, sâmbătă, la Nairobi (Kenya), informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Bianca GhelberFoto: ANDR

Ministrul Agriculturii: Oamenii din Ungaria vin să cumpere alimente din România pentru că sunt mai ieftine

Mediafax acum 22 minute
„Un exemplu că Ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial funcţionează este şi faptul că oamenii din Ungaria vin să cumpere alimente din România pentru că sunt mai ieftine”, scrie pe Facebook Florin Barbu. El precizează că în România carnea de

Banca Mondială a atras angajamente de peste 11 miliarde de dolari pentru combaterea crizelor climatice şi globale

News.ro acum 52 minute
Banca Mondială a obţinut angajamente de peste 11 miliarde de dolari din partea unor 11 ţări, pentru noi instrumente hibride de capital şi de garantare a portofoliului menite să extindă capacitatea de finanţare a băncii cu 70 de miliarde de dolari, î

Administraţia Biden a limitat forajele pentru petrol şi gaze şi mineritul în Alaska, nemulţumind liderii statului

News.ro acum o ora
Administraţia Biden a luat măsuri, vineri, pentru a limita atât forajele de petrol şi gaze, cât şi mineritul în Alaska, înfuriind oficialii statului, care au spus că restricţiile vor costa locuri de muncă şi vor face ca SUA să se bazeze pe resurse s

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

1°/14°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°