Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 1500 de contestaţii la liceele din Vaslui. Aflaţi aici rezultatele de la BAC

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 · ·

Din cele 1.495 de contestaţii, cele mai multe au fost depuse pentru proba scrisă la limba şi literatura română, 473 la număr, urmată de proba la matematică, acolo unde 388 de elevi s-au arătat nemulţumiţi de notele obţinute. Cele mai puţine contestaţii au fost depuse la economie, doar două la număr, şi la filosofie şi psihologie, câte trei de fiecare.

Nu mai puţin de 533 de elevi s-au ales cu nota modificată în plus sau în minus, în urma contestaţiilor depuse. Marea majoritate a acestor note au fost modificate, fie în plus, fie în minus, cu doar câteva sutimi. Diferenţe mari de notare după cea de-a doua corectare au existat doar în două cazuri. Pentru aceste două situaţii ISJ Vaslui a desemnat o a treia comisie pentru a evalua lucrările, nota finală fiind stabilită de aceasta.

"La noi în judeţ sunt doar două cazuri în care au apărut diferenţe mai mari de 1,5 puncte în notare. Acolo a intervenit o echipă care a format o a treia comisie de corectare, iar nota stabilită de aceasta va fi cea finală. Într-adevăr este o situaţie aparte în care putem spune că greşeala aparţine celor care au corectat tezele. În acest caz vom deschide o anchetă şi dacă se va dovedi că profesorii corectori au greşit vom lua măsuri. Concret, timp de doi ani aceştia nu vor mai participa la examenul de bacalaureat", a declarat Mihaela Cososchi.

Dă click aici pentru a vedea rezultatele obţinute

Elevii bârlădeni s-au înghesuit la avizierele liceelor pentru a vedea dacă notele lor s-au mărit în urma contestațiilor. La liceul cu cea mai mică promovabilitatea din oraș, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza" absolvenții spun că matematica a fost obiectul care le-a dat cele mai mari bătăi de cap.

„Subiectele mi s-au părut destul de grele. La matematică am avut 3,50, inițial, iar după contestație mi s-a mărit nota cu 40 de sutimi. Cred că meritam mai mult, însă asta e,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 4 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 7 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 11 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 9 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale