Mesajul a fost trimis. Multumesc!

500 de miliarde de euro pentru salvarea monedei unice. Activarea fondului, într-o lună

Publicat in Adevarul, duminică 3 iunie 2012 ·

Uniunea Europeană vrea ca fondul permanent de 500 de miliarde de euro pentru ajutarea statelor cu probleme din zona euro (Mecanismul European de Stabilitate (European Stability Mechanism - ESM) să devină operaţional la 9 iulie, a declarat un oficial european citat de Bloomberg.

Parlamentele celor 17 state membre trebuie să ratifice ESM înainte ca acesta să intre în vigoare pentru a contracara criza datoriilor din zona euro. Până ce ESM va primi 90% din capitalul promis, oficialii europeni trebuie să folosească în continuare Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (European Financial Stability Facility - EFSF), care mai are dintr-un total de 440 de miliarde de euro circa 240 de miliarde de euro.

Nemţii fac cărţile

Data la care noul fond va intra în vigoare depinde de evoluţia aprobării în Germania, unde parlamentul ar putea vota cel mai târziu în prima săptămână din iulie. Având în vedere necesitatea avizelor naţionale, oficialii statelor euro speră ca ţinta de 9 iulie să poată fi atinsă, a declarat sursa citată.

ESM este componenta-cheie a planului de protecţie de 1.000 de miliarde de dolari destinat opririi contagiunii crizei datoriilor, în urma cărora Grecia, Portugalia şi Irlanda au fost nevoite să apeleze la ajutor financiar extern. Fondul reprezintă capacitatea zonei euro pentru alte programe de ajutor financiar extern, întrucât restul planului de protecţie include sume deja angajate de 300 de miliarde de euro.

Euro, în cădere faţă de dolar

Moneda euro a pierdut 6,8% faţă de dolar în ultimele două luni şi s-a apropiat vineri de minimul a aproape doi ani, din cauza temerilor că uniunea monetară s-ar putea diviza.

Germania va asigura 27% din capitalul ESM, astfel că dacă legislativul german votează în iunie, fondul ar putea deveni operaţional de la 1 iulie. Ţările participante trebuie să tran

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 49 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 18 minute
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 2 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Nicolae Ciucă NU a urmărit explicațiile publice ale lui Cîrstoiu / „Nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară”

Gandul acum 2 ore
Cătălin Cirstoiu a îndeplinit cerințele liderilor coaliției de a oferi într-o conferință de presă explicațiile privind presupusele situații de incompatibilitate, la câteva ore după ultimatumul lui Marcel Ciolacu. Liderul PNL nu a reușit să urmăreas

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 2 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 4 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°