Rezultatul de la Bruxelles sugereaza faptul ca hegemonia germana se revarsa in mod natural dinspre economic inspre politic.

Acum doua decenii, la Maastricht, liderii europeni puneau bazele unui proiect economic si politic ce marca despartirea de umbrele Razboiului Rece. In centrul sau se aflau piata unica si viitoarea moneda unica europeana, alaturi de o noua forma de democratie cu accente supranationale. Pe aceasta baza urmau sa se dezvolte diversele modele de cooperare si integrare intr-o multitudine de domenii, incepind cu politica externa si de securitate si terminind cu protectia consumatorului. Logica adincirii integrarii nu avea de ce sa se ciocneasca de cea a extinderii spatiale a Uniunii, prin acceptarea de noi membri. Nu putea exista decit un singur drum - inainte. Nu trebuia luat in considerare decit un singur rezultat - succesul. Din pacate, pe linga realizarile numeroase si certe, Uniunea Europeana s-a confruntat cu esecuri dureroase. Cele institutionale, precum respingerea Constitutiei Europene, au suscitat cea mai mare atentie si, pina la urma, s-au gasit solutii macar partiale de compensare. Neimplinirile referitoare la democratie, la atenuarea elitismului tehnocratic ce inspira constructia europeana, la amplificarea vocii cetateanului obisnuit, sint tratate cu seriozitate si buna-credinta, dar fara a se reusi pina acum strapungeri notabile. Cel mai grav si periculos esec de pina acum este insa cel al zonei euro si, prin extensie, al pietei unice. Pur si simplu evenimentele par sa infirme logica fundamentala pe care se intemeiaza uniunea economica si monetara. Intrucit recentul Consiliu European de la Bruxelles a avut drept tinta formularea unui raspuns transant la aceasta ultima provocare, nu este chiar exagerata afirmatia ca a fost cel mai important summit din ultimii douazeci de ani si ca poate fi comparat, ca anvergura, cu reuniunea de la Ma