Un profesor chinez, suspectat de spionaj în favoarea japonezilor, a dispărut în Shanghai, ridicând semne de întrebare în rândul presei japoneze care evocă posibilitatea ca autorităţile de la Beijing să fie implicate.
Zhu Jianrong, în vârstă de 56 de ani, era profesor de relaţii interasiatice la Universitatea Tokyo Gakuen, din capital Japoniei. Colegii săi s-au declarat îngrijoraţi, după ce de două luni, de când a plecat în oraşul natal Shanghai, nu au mai primit nicio veste de la el.
„Nu avem nicio informaţie, iar soţia sa a pierdut legătura", a explicat joi pentru AFP un purtător de cuvânt al Universităţii Toyo Gakuen.
Zhu făcea obiectul unei anchete a Ministerului chinez al Securităţii de Stat, potrivit publicaţiei japoneze Sankei şi agenţiei de presă nipone Kyodo, care citează surse chineze neidentificate.
Conform săptămânalului nipon Shukan Shincho, Beijingul îl suspecta pe Zhu de spionaj în favoarea Tokyo. Citând o sursă din cadrul Ministerului nipon de Externe, această publicaţie a explicat că, în pofida apartenenţei sale la Partidul Comunist Chinez şi poziţiilor prochineze adoptate, Zhu întreţinea legături strânse cu oficiali japonezi.
Profesorul a fost convocat de serviciile de securitate chineze imediat ce a sosit în această vară la Shanghai, a subliniat săptămânalul.
„China ar putea lansa o campanie antijaponeză, afirmând că Japonia a obţinut informaţii" prin intermediul lui Zhu, a explicat pentru Shukan Shincho sursa din cadrul Ministerului nipon de Externe.
Până în această săptămână, Beijingul nu a formulat vreun comentariu oficial în legătură cu acest caz, dar purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a evocat subiectul miercuri.
„Zhu Jianrong este cetăţean chinez", a subliniat Hong Lei, în cadrul unei conferinţe de presă, răspunzând unei întrebări despre eventuala arestare a profesorului. "Cet