Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concerte gratuite, în peştera de la Româneşti

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 octombrie 2009 ·

Singurul speo-concert din România are loc mâine, în Peştera de la Româneşti, marcându-se astfel un sfert de secol de tradiţie neîntreruptă. Accesul melomanilor este gratuit. Sursa: Adi Pîclișan Peştera de la Româneşti este singura din România şi una dintre puţinele din Europa unde au loc concerte simfonice, rock, jazz, blues sau muzică electronică, în fiecare a treia duminică din luna octombrie.

Mâine vor fi două concerte, dată fiind ediţia aniversară: primul va începe la ora 12.00, iar cel de-al doilea va fi de la ora 14.00. Concertul aniversar o va avea solistă pe extraordinara violoncelistă Alexandra Guţu, care s-a mai aflat în această postură chiar la primul speo-concert, în urmă cu 25 de ani, apoi la al zecelea şi la al douăzecelea concert.

Patru dirijoiri - maeştrii Gheorghe Costin, Radu Popa, Iosif Todea şi Roberto de Maio vor conduce orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara, iar programul va include, ca la absolut toate ediţiile, şi o partitură din creaţia genialului W.A.Mozart. Concertele vor mai cuprinde interpretări din operele lui Haydn, Grieg şi Weber.

Potrivit organizatorilor, numărul publicului a crescut constant de la an la an. În 2008, 3.200 de melomani au ascultat Mozart printre stalactite.

Tur turistic al peşterii

Evenimentul celebrează şi un deceniu de când concertele sunt organizate sub tutela Fundaţiei Academicie şi Culturale Timişoara.

„Organizarea unui speo-concert ne costă între 4.000 şi 15.000 de euro, însă cheltuiala ar fi cu mult mai mare fără extraordinara contribuţie voluntară a multor oameni”, a declarat Coriolan Gârboni, preşedintele Fundaţiei şi directorul Filarmonicii.

Bunăoară, anul acesta, Asociaţia Speotimiş a grupat 50 de speologi voluntari care au pregătit peştera timp de aproape două săptămâni: au curăţat drumurile de acces şi au instala

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă. Când va intra în vigoare actualizarea

Mediafax acum 41 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat Hotărârea care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative, din care 22 de molecule noi, nelistate până în prezent

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 51 minute
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 2 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

UEFA a anunțat câți arbitri români vor fi prezenți la EURO 2024

HotNews acum o ora
​România va fi prezentă la Campionatul European din Germania după o campanie de calificare de excepție, iar UEFA a publicat luni și lista arbitrilor care vor lua partea la cel mai important eveniment sportiv al anului 2024. Istvan KovacsFoto: Orange

Un tânăr de 18 ani din Teleorman a fost arestat preventiv pentru viol. Victima are 67 de ani

Ziare.com acum 27 minute
Poliția a anunțat că un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi c

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum o ora
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/14°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°