Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISU Drobeta a primit un câine salvator

Publicat in Adevarul, luni 4 februarie 2013 ·

Pompierii mehedinţeni au de câteva zile o colegă nouă. O cheamă Tina şi a reuşit în scurt timp să capteze atenţia tuturor cadrelor.

Nu este un pompier cu normă întreagă, dar după ce va urma un curs intensiv va reuşi să-şi îndeplinească cu brio sarcinile de servici. Tina este un exemplar superb de ciobănesc german în vârstă de 8 luni şi va fi specializat în căutarea persoanelor aflate sub dărâmături.

Uneori, încercările pompierilor de a salva vieţile oamenilor prinşi sub dărâmături, în urma unor dezastre naturale, pot fi în zadar fără ajutorul oferit de patrupede. De aceea, un câine bine antrenat poate salva vieţi alături de o echipă de pompieri.

„I.S.U. Drobeta al judeţului Mehedinţi are, în dotare, de numai câteva zile, un câine ciobănesc german, ce va fi specializat în căutarea persoanelor aflate sub dărâmături. Căţeluşa Tina are numai 8 luni şi a fost adusă de la Centrul Chinologic din Sibiu. Ea se află în compania unui instructor, plt. Tabacu Virgil, care îşi dedică timpul, minimum 4 ore pe zi, pentru a o disciplina şi a o antrena”, a declarat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

După ce câinele va împlini vârsta de 1 an şi se va obişnui cu instructorul, va urma un curs de specializare, împreună cu acesta, la Centrul Chinologic din Sibiu, pentru deprinderea aptitudinilor necesare în acţiunile de căutare a persoanelor aflate sub dărâmături.

În urma antrenamentului riguros, pe care îl va desfăşura la Sibiu, timp de patru luni, acest câine va putea oferi un mare ajutor echipelor de salvare ale I.S.U. „Drobeta” în misiunile pentru căutarea şi salvarea victimelor unor calamităţi naturale, precum cutremurele şi implicit, cetăţenilor judeţului Mehedinţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunț-bombă! Chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, înapoi la ProTV: ”E prima noastră iubire”

Ziare.com acum 49 minute
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu vor reveni la show-ul culinar de la Pro TV, după 10 ani. Cei trei bucătari au fost juraţi la MasterChef în perioada 2012-2014, după care au plecat la Antena 1, de care s-au despărțit recent cu s

PSD: USR n-are dreptul să-i acuze pe alţii în timp ce-şi protejează penalii din partid

Mediafax acum o ora
„PSD denunţă dublul standard şi ipocrizia neruşinată a reprezentanţilor USR care fac denunţuri la ANI şi DNA împotriva medicului Cătălin Cîrstoiu, în timp ce stau la masă cu penalii şi incompatibilii din propriul partid. Spre deosebire de penalii US

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Mediafax acum 3 ore
Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane intră, marţi, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată ţara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marţi, o i

Spitalul de la Marie Curie, construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”, a fost inaugurat. Azi au fost transferați ultimii pacienți

Adevarul acum o ora
Spitalul construit la „Marie Curie” de asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme, a început să funcționeze și a preluat copiii internați până acum în secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI

Bărbat prins când primea mită 20.000 de euro de la ruda unei persoane trimise în judecată. Ce a promis în schimbul banilor

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins când primea 20.000 de euro de la o rudă a unei persoane trimise în judecată, în schimbul promisiunii că poate interveni pentru a obține achitarea sau condamnarea cu suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles / Discuţii privind evoluţiile din Ucraina şi Orientul Mijlociu / Şeful statului, la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei şi la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgieni

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism / Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia ac

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 5 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Nicolae Ciucă: Cătălin Cîrstoiu e foarte determinat să continue

Mediafax acum o ora
Cătălin Cîrstoiu „este foarte determinat să continue”, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă. El exclude o susţinere a candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei.

Ciucă: S-a agreat, de principiu, să avem candidaţi comuni PSD-PNL la Satu Mare şi Mureş

Mediafax acum 35 minute
Există şanse serioase ca la Satu Mare şi Mureş candidaţi comuni PSD şi PNL să poată câştiga alegerile pentru consilii judeţene, spune preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. El afirmă că în coaliţie a fost agreată de principiu această variantă.

Vremea

București
acum

26°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

23°
mar.

14°/27°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

8°/24°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/25°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°