Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO  Marian Oprişan nu-l lasă pe Eroul Necunoscut să se odihnească în pace

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea i-a cerut public vicepremierului Gabriel Oprea să-l ajute să aducă la Mausoleul din Mărăşeşti rămăşiţele Eroului Necunoscut.

Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a declarat public în urmă cu două zile, la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 96 de ani de la bătălia istorică de din 6 august 1917 de la Mărăşeşti, că unul dintre obiectivele sale este să aducă la Mausoleul de la Mărăşeşti rămăşiţele Eroului Necunoscut.

O declaraţie care probabil va stârni valuri în perioada următoare, având în vedere realitatea istorică.

„În trecut, guverne de care nu vreau să-mi aduc aminte au luat, la îndemnul unor oameni pe care nu-i consider responsabili şi nu am să-i numesc aici, rămăşiţele Soldatului Necunoscut. Domnule viceprim-ministru (n.a. Gabriel Oprea), locul Soldatului Necunoscut este pe altarul eroilor neamului de la Mărăşeşti, nu în Capitala României. De aceea, profit de prezenţa dumneavoastră, şi cum vă ştiu un om dârz, un om serios, un om dedicat valorilor naţionale ale României, vă propun ca împreună să facem această reparaţie, împreună cu Guvernul României”, a spus Marian Oprişan , în prezenţa viceprim-ministrului Gabriel Oprea.

Guvernul iresponsabil de care face vorbire Marian Oprişan este Guvernul FSN condus de Petre Roman, care prin Hotărârea de Guvern 666/septembrie 1991, a decis ca rămăşiţele Eroului Necunoscut să fie readuse pe vechiul Amplasament, din Parcul Carol. Foto Eroul Necunoscut

Care este adevărul istoric

După Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care, urmând exemplul Franţei, a decis să înalţe un monument dedicat memoriei celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă. Astfel, conform Tratatului de la Versailles în care se stabilea responsabilitatea fiecărei ţări de a respecta mormintele eroilor de război, România a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 50 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°