Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii de la Protecţia Copilului, în concediu fără plată

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 10 august 2009 ·

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, instituţie mamut aflată în subordinea consiliului judeţean condus de baronul Marian Oprişan, stă pe un butoi de pulbere după ce salariaţilor li s-a cerut să intre în concediu fără plată, timp de zece zile lucrătoare, fiind în acelaşi timp obligaţi să vină şi la serviciu. Sursa: Silvia Vrînceanu Decizia a fost luată în secret, iar directorul direcţiei nu recunoaşte decât parţial situaţia care a dat peste cap întreaga instituţie.

În condiţiile în care Marian Oprişan a cheltuit 100.000 de euro pentru trei zile de spectacole, cu ocazia Festivalului Berii, desfăşurat la Focşani la începutul lunii iulie, angajaţii de la Protecţia Copilului sunt obligaţi să cedeze din propria leafă pentru a reduce cheltuielile instituţiei.

„A fost o şedinţă cu şefii de servicii în care am fost anunţaţi că trebuie să găsim soluţii de reducere a cheltuielilor. Ne-au spus că unii dintre noi trebuie să ne luăm concediu fără plată prin rotaţie, timp de zece zile, în august şi septembrie, pentru că altfel am putea fi trimişi în şomaj. Mulţi s-au supus, pentru că hârtiile ne-au fost mai mult băgate sub nas de către şefii direcţi. Suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă. Efectiv ne temem pentru locurile de muncă, în condiţiile în care volumul de lucru este uriaş, iar salariile noastre sunt sub orice critică”, ne-au spus câţiva angajaţi, sub protecţia anonimatului.

Angajaţii respectivi ne-au pus la dispoziţie şi cererile tip distribuite de şefi zilele trecute, sub sancţiunea că cine nu se supune „nu-l mai prinde Anul Nou în instituţie”. Potrivit acestor cereri, salariaţii se obligă să-şi găsească şi înlocuitor şi să facă la rândul lor de serviciu în locul altor colegi, cu aprobarea şefului direct. Întrucât nu prea s-au găsit soluţii, s-a ajuns la concluzia că angajaţii vor t

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 59 minute
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 15 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 14 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

VIDEO Taylor Swift a lansat un nou album, „The Tortured Poets Department"

HotNews acum 40 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record, transmite News.ro. „Este vorba despre dragoste şi poezie... No

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 16 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum 58 minute
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 9 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°