Consilierul prezidenţial Iulian Chifu consideră că actorii politici trebuie să găsească rapid un model de coabitare între preşedinte şi premier, altfel, prejudiciile aduse ţării pot fi grave.

Coabitarea este un concept politic vechi, dar care a împins politicienii, analiştii şi strategii români, confruntaţi în premieră cu această perspectivă, înspre cărţile teoretice şi formulele de aplicare practică a unei asemenea conjuncturi a puterii într-un stat, odată cu întâmplarea prematură a stabilirii primei situaţii de coabitare în România, prin formarea Guvernului Ponta. Situaţia curentă a surprins pe toată lumea, gândirea pentru formula de coabitare neintrând în calculele curente ale actorilor politici români, în niciun caz aşa de devreme. Fără a mai aminti că noua putere pleacă din situaţia anunţării dorinţei de suspendare-demitere a preşedintelui, fapt ce ar fi dus la evitarea unei asemenea situaţii.

Acordarea mandatului pentru formarea Guvernului lui Victor Ponta, cu mai mult de jumătate de an înaintea alegerilor generale, a creat o situaţie cu totul nouă, inedită, care reclamă reflecţie pentru a putea identifica formula optimă de conivenţă şi echilibrare a instituţiilor guvernanţei în România, mai ales pe aspectele în care preşedintele deţine atribuţii executive primordiale.

Modelul francez şi cel american

Coabitarea este o situaţie care a avut loc în repetate rânduri în Franţa, acolo unde preşedintele, pe de o parte, şi primul ministru, majoritatea şi Guvernul, pe de alta, au avut altă orientare politică. E cea mai obişnuită formă de coabitare şi cea care e considerată un model de referinţă pentru ţara noastră, pentru că însăşi Constituţia României a avut la bază formula constituţională franceză, cu preşedinte - şef al statului şi cu atribute executive, ales direct de către populaţie -, plus un prim-ministru aflat în planul secu