Mircea Marian: „Stranie toleranţa judecătorilor de la Înalta Curte faţă Adrian Năstase, măcar prin comparaţie cu viteza cu care l-au expediat la puşcărie pe fostul primar Mircea Gutău”.
Procesul lui Gutău a început în septembrie 2006 şi s-a terminat în ianuarie 2010, cu o condamnare la trei ani şi jumătate de închisoare, pentru luare de mită. Fără prea multe amânări, fără suspendarea pedepsei, fără milă pentru demnitarul PDL.
Să nu fiu înţeles greşit: cred că fapta lui Gutău este cât se poate de gravă şi merita să ajungă la puşcărie. Dar este interesant să urmărim, inclusiv în viitoarele procese, atitudinea pe care judecătorii de la Înalta Curte o au faţă de oamenii lui Băsescu şi cei din PSD.
În dosarul „Mătuşa Tamara”, Adrian Năstase a început să se judece în iunie 2007, şi de atunci obţine amânare după amânare. În octombrie 2007, judecătorii au fost de acord cu cererea lui Năstase de a retrimite dosarul la DNA. Apoi, circa un an şi jumătate, fostul premier PSD a fost protejat, în parlament, de coaliţia PSD-PNL.
Camera Deputaţilor a aprobat abia în primăvara lui 2009 ca fostul premier să fie retrimis în judecată. Procesul a reînceput în 27 noiembrie, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a şi stabilit o primă amânare. Bietul om nu avusese timp să-şi angajeze un avocat! Iar ieri, judecătorii de la instanţa supremă au acceptat nu mai puţin de trei excepţii de neconstituţionalitate. Până când vor fi judecate, procesul se suspendă.
Povestea frumoasei averi a mătuşii Tamara - o bătrână care locuia într-un bloc insalubru, dar a lăsat moştenire familiei Năstase o avere impresionantă - a început în 2000. În acel an, Dana Năstase a vrut să facă o banală depunere la bancă: 400.000 de dolari. Banii ar fi provenit din vânzarea unor bijuterii ale mătuşii Tamara Cernasov, susţine Dana Năstase.
Din