Legumele de import şi telefonia mobilă s-au scumpit cel mai mult în octombrie. Alimentele de bază şi serviciile pe care le plătim în valută au reflectat direct în preţurile finale puseul cursului valutar de luna trecută. În prima jumătate a lunii octombrie, cursul a urcat vertiginos, ajungând aproape de 4 lei/euro, fenomen care s-a văzut atât pe facturile de telefonie, cât şi pe etichetele principalelor alimente de bază, care s-au scumpit cu peste 2% faţă de luna anterioară.
Preţurile de consum au crescut în octombrie cu 1,06%, faţă de 0,4% în septembrie, pe fondul scumpirii semnificative a serviciilor şi a produselor alimentare, potrivit datelor comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel că rata anuală a inflaţiei – media scumpirilor – a urcat uşor, la 7,39%, comparativ cu 7,3% în luna precedentă.
Cele mai importante modificări de tarife au fost consemnate la serviciile de cinematografie, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi educaţia (4,59%), la telefonie (3,35%) şi transport aerian (3,35%).
Scumpiri la toate categoriile de mărfuri
În luna octombrie, tarifele la servicii au crescut în medie cu 2,23%, în timp ce mărfurile alimentare au avut preţuri cu 1,14% mai mari faţă de luna anterioară. Şi mărfurile nealimentare au înregistrat scumpiri, la jumătate din media preţurilor de consum, respectiv de 0,52%.
Dacă în prima categorie creşterea reprezintă un comportament sezonier, începutul anului şcolar, următoarele două majorări de tarife sunt efectul direct al deprecierii monedei naţionale, care a pierdut în medie, în octombrie, 3,3% faţă de euro.
La categoria mărfurilor alimentare, preţul la ouă a urcat puternic, cu aproape 10%, dar scumpiri deloc neglijabile au avut loc şi la legume (3,68%) şi brânzeturi (3,45%).
Dintre alimentele incluse î