Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu a declarat, într-un interviu difuzat de TVR, că prioritatea BNR este absorbţia fondurilor comunitare şi investiţiile străine. El a atras atenţia că nu orice investiţii sunt fericite, cele speculative, cum au fost cele în domeniu imobiliar, n-au lăsat nimic consistent în urmă. Isărescu a avertizat că sloganul "Dacă am intrat în UE, trebuie să trăim ca în UE" este fals şi periculos.
Comisia Europeană a anunţat măsurile pentru creşterea economică. Citeşte ce trebuie să facă statele UE pentru bugete anti-criză
Pe de altă parte Mugur Isărescu a mărturistit că nu îşi doreşte funcţia de premier, tocmai de aceea a şi refuzat propunerea preşedintelui, deoarece această funcţie este foarte solicitantă şi presupune "maximă responsabilitate". În plus, a subliniat el, "îţi trebuie şi o anumită vigoare" şi o formaţiune politică solidă care să te susţină, o structură de oameni pe care să te bazezi.
Potrivit guvernatorului BNR, 2011 ne "dă motive de optimism prudent, dar nu legat de speranţe exagerate". El a atras atenţia că se impune condiţia să existe "un minim de răbdare", deoarece nu ne putem "vindeca peste noapte".
"Foarte important este dialogul public. Acesta nu trebuie să transmită un optimism deşănţat, dar poate să dea speranţe populaţiei şi oamenilor de afaceri că ştim direcţia în care ne întreptăm", a subliniat Mugur Isărescu.
Numit de Rodica Culcer "autoritatea cu valoare de oracol pentru majoritatea românilor", Mugur Isărescu a precizat că deşi nu se consideră "oracol" şi nici nu doreşte să transmită un astfel de mesaj, "viziunea noastră este că aceste probleme ale crizei vor continua şi în 2011", iar "următorii câţiva ani vor fi ani de transformări".
"Evit acest cuvânt: criză. O transformare poate fi şi ceva rău, şi ceva bun", a mărturisit Mugur Isărescu.
Potrivit guvernatorului BNR, "